Finala Cupei Sărăntocilor

Mai ţineţi minte ce-aţi spus despre Europa League?

La cîte fraze clocotind, pentru o dată, de entuziasm, la cîtă plăcere s-a consumat în comentariile finalei europene de pe teritoriul nostru, la cîtă bună dispoziţie lirică ne-a îndulcit pentru multă vreme, […]

Mai ţineţi minte ce-aţi spus despre Europa League?

La cîte fraze clocotind, pentru o dată, de entuziasm, la cîtă plăcere s-a consumat în comentariile finalei europene de pe teritoriul nostru, la cîtă bună dispoziţie lirică ne-a îndulcit pentru multă vreme, nu văd ce păcat am comite dacă ne-am reaminti cum a fost privită, ani de zile, această Europa League în ziarele şi ogrăzile naţionale. Din Cupă a sărăntocilor mofturoşii, megalomanii, competenţii autohtoni nu au scos-o. Să insist în demascarea acestei prostii? De ce să pierd din spaţiu? S-o spun direct: dacă aşa arată fotbalul unei finale a sărăntocilor, merită să rămînem ce sîntem: nişte închipuiţi ridicoli. Să înjur mai tare?

Sărăntocii ăştia din Madrid şi Bilbao au jucat un fotbal de o mare bogăţie tehnică şi sufletească; peste ei a trecut – aproape magic, pînă la patetic – suflul acela, necunoscut între Ghencea şi Chiajna, numit spiritul jocului în 11 şi 22 cu tot ce înseamnă asta: viteză, vigoare, viaţă – a pasei, a şutului, a fentei; nu am avut nici un tiki-taka, nu au fost Messi şi Ronaldo, dar – şi aici e frumuseţea – s-a dovedit încă o dată că lumea cu balonul ei rotund nu se sfîrşeşte niciodată şi mai e loc de alte cîntări şi încîntări; mai există pe gazon un Falcao, un Diego, un Muniain şi – aş spune – un Llorente, chiar dacă nu a făcut mai nimic şi rău îmi pare; căci, da, am ţinut cu Bilbao pentru meciurile acelea entuziasmante cu Schalke 04 şi Manchester United, pentru că la Barcelona e considerată cea mai bună echipă, bineînţeles după ei. Dar Madridul lui Simeone, simplu şi clar vorbind, aşa cum şi joacă, a fost miercuri mai bună, mai coaptă, chiar dacă acest 3-0 e mai mult sever decît exact.

Străduindu-mă să evit orice sarcasm natural la adresa noastră – deşi nu-mi iese din minte megalomanul care susţinea, anul trecut, că nu concepe finala din 9 mai fără Steaua… – mă întorc la sărăntocii noştri de miercuri şi mă gîndesc că n-ar fi deloc de mirare ca finala bogătaşilor să nu fie la înălţimea celei de pe arena bucureşteană. De ce ne-am mira, cînd pot primi un telefon de la un dinamovist care, de la primele faze, mă întreabă dacă nu mi se pare că Llorente seamănă cu Dudu? Şi m-a apucat o melancolie zdravănă, începînd să scandez în telefon neuitata melodie din secolul trecut: „Du-du Georgescu e mai bun ca Iordănescu!”. Ce vremuri, tineri, maturi şi viitori pensionari! Iar de azi ne întoarcem la Cadu şi Bornescu… ce destin!