O evidenţă cît o cotonoagă

Granzii noştri nu pot juca bine, din 3 în 3 zile, afară şi înăuntru Joi dimineaţă, după meciul cu Astra, cu mult mai sigur decît că CFR Cluj va cuceri campionatul este faptul că nu va face şi eventul campionat-Cupă. […]

Granzii noştri nu pot juca bine, din 3 în 3 zile, afară şi înăuntru
Joi dimineaţă, după meciul cu Astra, cu mult mai sigur decît că CFR Cluj va cuceri campionatul este faptul că nu va face şi eventul campionat-Cupă. S-ar putea, desigur, ca această eliminare să fie o manevră a lui Paszkany pentru a-i dezminţi cumva pe calomniatorii de la Vaslui care au aruncat pe piaţă un bolovan cît toate etapele viitoare: „Staţi liniştiţi, Clujul are deja titlul!”. O lume întreagă le-a dat crezare, dar clujenii se ţin tare: iată, nu aranjăm nimic şi jucăm prost la Ploieşti… Nu mă înscriu printre cei care se aruncă după fiecare bolovan zvîrlit în Dîmboviţa, după cum nu mă las îngrozit de orice meteorit venit cu grabă să se ciocnească de Terra. Ştiu precis că nu va distruge FRF-ul.

Sînt de părere că nici un grande din liga lu’ Mitică nu are de ce urla la celălalt în chestiuni de morală fotbalistică. Toţi aceşti granzi sînt etapă de etapă, alternativ, morali şi imorali. Oricîte statistici ni se arată cu privire la cît de persecutaţi sînt şi unii, şi alţii, nimic nu mă poate convinge că dumnealor, granzii de Europa, sînt permanent nevinovaţi, perpetuu martiri. Cum nu cunosc arbitri nevinovaţi, tot aşa nu există, în ochii pixului meu, patroni imaculaţi, comisii inocente (cu excepţia celei noi, de Etică, o fecioară încă virgină căci nu a judecat pe nimeni…). Ca să ne extragem, fie doar şi pentru cîteva clipe, din această enormă hărmălaie – ca să nu-i zic altfel – trebuie să ne uităm şi la fotbalul care se joacă sub ochii noştri.

Simultan cu urletele ridicate la cer, are loc încă un fenomen, cu mult mai obiectiv: uefantasticii noştri încep să resimtă din cap pînă în metacarp meciurile europene. Steaua – după un meci din greu cu Schalke 04 – pierde cică uimitor la Pandurii; Rapidul – după reala performanţă de la Tel-Aviv – nu are nici o putere în faţa unui Dinamo cu totul slăbănog. Vasluiul – după superbia de la Roma – mişcă nevolnic cu napocalipsa clujeană. De Oţelul, după efortul de la Basel, nu mai am bază adjectivală. Granzii noştri continuă să se chinuiască pe cele două fronturi – intern şi extern. Nici o echipă românească de fală nu poate face faţă, din 3 în 3 zile, să joace bine afară şi în campionat. Nu e o scuză, e o evidenţă la fel de apăsătoare ca o cotonoagă pe tibie şi peroneu.

Restul e scandal. Scandal că ia Urziceniul titlul, scandal că-l ia Oţelul – echipe, o viaţă întreagă, fără paşapoarte. Încît dacă mă întrebaţi cine ar fi logic să ia campionatul, o să răspund liniştit: Pandurii! Că i-a bătut nu o dată pe CFR Cluj… Şi pentru Grigoraş. Totuşi, dacă există un bine printre atîtea rele, acesta e următorul: nu numai naţionala, dar şi celelalte europene pleacă în străinătate îmbrăcate la costum, ca nişte domni demni de la Barca sau Bayern.