Vine, vine Flushing Meadows

O încercare de a dezlega ciudăţeniile de la Cincinnati De luni începe sesiunea la Flushing Meadows, şi dacă vrem să venim cu lecţiile făcute nu putem trece peste ciudăţeniile de la Cincinnati. Sînt prea dur dacă le numesc ciudăţenii? Adică […]

O încercare de a dezlega ciudăţeniile de la Cincinnati
De luni începe sesiunea la Flushing Meadows, şi dacă vrem să venim cu lecţiile făcute nu putem trece peste ciudăţeniile de la Cincinnati. Sînt prea dur dacă le numesc ciudăţenii? Adică vi se pare normal ca în „sferturi”, Nadal să piardă la Fish (ce-i drept, mica revelaţie a sezonului!) şi Federer la Berdych, fără ca nici unul din ei să realizeze vreun break? Merg mai departe şi observ că, în semifinale, Fish cu Murray a fost un meci cu mult mai intens decît Djokovic – Berdych, în care cehul conduce cu 5-3, Djokovic îl întoarce la 6-5, 7-5, după care Berdych al meu (eu în august ţin în mod deosebit cu cehii) abandonează, fără îndoială pe bune, după cum ni s-a telearătat cu insistenţă. Şi ce s-a întîmplat în finala Nole – Andy? Sîrbul pierde primul set cu 4-6, fără să se consume – în fond, chiar pierzînd, el mai cîştiga nişte puncte după eliminarea lui Nadal (2) şi Federer (3) – ca în setul al doilea, la 3-0 pentru Murray, să abandoneze, avînd, iar pe bune, probleme la degetele unui picior. În sinteza meciului, fenomenalul anului 2011, cu o singură înfrîngere la 48 de victorii, făcuse 28 de erori neforţate, faţă de 8 ale lui Andy, pe a cărui mămică nu am zărit-o, mie plăcîndu-mi severitatea ei tensionată, chiar mai mult decît tenisul lui…

Dar, atenţie!, nu aş vrea să se creadă că prin ceea ce numesc „ciudăţenii” aş sugera vreun blat, vreo vînzare. Ştiu că există o categorie de naivi virtuoşi – m-au luat o dată la zor – care nu concep că un Rafa, un Roger, ca şi alţi idoli de-ai lor, se pot deda la viclenii sau obscure aranjamente. Ei sînt încontinuu „imaculaţi, perfecţi, permanent dispuşi să se omoare”, permanent, pînă la ultima picătură. Nu. Cred că oamenii aceştia, ziceţi-le şi extratereştri, la nivelul lor de talent şi efort, au dreptul la a-şi face socoteli în dozarea energiei lor pe termen scurt, mediu şi lung. Ei ştiu unde să dea totul şi unde să lucreze cu 60-90% din vlagă, fără să-şi piardă onoarea. Ar trebui să ne intre asta bine în cap, că fără asemenea cinstite strategii nu se mai poate face azi sport de performanţă, tot aşa cum ar trebui să ştim că, dincolo de calcule, există zile proaste şi altele de graţie în orice carieră de geniu. E imposibil „să dai totul” în fiecare meci şi dacă-l poţi învinge pe Fish sau pe Berdych cu atît cît ai în tine pentru acea zi, e bine, dar nu forţa înainte de Flushing Meadows. Nu-ţi forţa nici braţul, nici piciorul, căci înainte de a fi extraterestru sau galatic eşti om.

Gîndesc oare şi eu ciudat? Atunci ţin să-mi dozez efortul şi să nu-mi divulg favoritul la Flushing Meadows.