Criza braziliană
Dacă nu mai investesc în Neymar, să investesc în Goetze? Fiindcă azi se vorbeşte mult de decapitări – chiar de către oameni fără cap – sper să nu mi se taie gîtul sau pixul pentru că nu m-am uitat la […]
Dacă nu mai investesc în Neymar, să investesc în Goetze?
Fiindcă azi se vorbeşte mult de decapitări – chiar de către oameni fără cap – sper să nu mi se taie gîtul sau pixul pentru că nu m-am uitat la România-San Marino. Am preferat acestui amical al secolului XXI meciul Germaniei cu Brazilia, pur şi simplu amicalul anului. Nu cred că pot fi acuzat de lipsă de patriotism. Nu m-am numărat niciodată printre cei care s-au declarat mîndri că sînt contemporani cu Mutu. Patriotismul meu se măsoară – în cazul naţionalei – în tone de răbdare şi tăceri pertinente în hărmălaia impertinenţelor de fiecare zi.
Dacă e să fiu îngrijorat, îmi îndrept angoasa spre Brazilia mea, şi cît de cît a noastră. După acest amical cu adevărat superb – cum l-au numit cei doi foarte buni comentatori de pe Sport 1 – nu mai am nici un entuziasm în a ţine cu superdotaţii ăştia, cărora nu le mai pot spune „brazilieni”. La bursa mea, ei sînt pe roşu. Acţiunile lor – cele ofensive, se înţelege – sînt într-o scădere mai mare decît a indicelui Dow Jones, ca să mă exprim la zi.
O Brazilie fără atac dens, cu contraatacuri fără geniu, concentrată doar pe o defensivă aglomerată, din care se iese cu cîte o pasă lungă, e ca orice europeană mediocră, numai o Brazilie nu! Eram îngrijorat şi pe ne ve, nevăzîndu-i de mult timp ca naţională, dar acum, pe ve, sînt într-o decepţie adîncă precum investitorii lumii în criză. Sînt în criză braziliană şi nu ştiu dacă să mai investesc în Neymar cît am investit în Ronaldinho sau în acest Robinho, ajuns acum într-un stadiu de năuceală înduioşătoare. Să mă reped în antrenor? Aş face-o dacă aş fi ziarist brazilian, dar nu-s, aşa că nu-mi permit să scriu decît că mi se pare cel mai slab din cîţi s-au perindat de la Luxemburgo la Scolari.
În schimb, nemţii au scos un meci formidabil. Nu ştiu dacă ei au fost chiar „brazilienii” întîlnirii, dar se poate spune că au dus stilul lor german – acela viguros şi rece, la cîteva faze pline de geniu fotbalistic universal. Dacă acest adjectiv nu e prea frivol pentru ei, au fost încîntători şi, tot în termenii de azi, ar trebui să cumpărăm acţiuni Loew cu acest Goetze în frunte, pentru Europeanul de mîine şi Mondialul de poimîine. Acolo, putem prevedea fără să riscăm prea mult, vor fi cumpliţi.
Seara tîrziu, m-am întors de la Stuttgart şi am aflat că la San Marino a fost 1-0 pentru noi. Din „scandalos, ruşinos, rahitic şi lamentabil” nu s-a ieşit în comentarii şi, ca să nu ne pierdem relativitatea, întreb: un perfect posibil 0-0 nu ar fi fost o glumă şi mai macabră? Dar dacă Piţurcă e mulţumit, nu am decît să-i amintesc că în urmă cu cîteva bune decenii, la Peking, prim-ministrul de atunci al Chinei, Chu En Lai, la un banchet oferit celor patru regenţi ai Republicii San Marino, a toastat mulţumindu-le pentru cîte au avut de învăţat de la ei. Poate că e cazul ca şi Piţurcă să fie puţin chinez.