Fan Manchester de când mi-a dispărut Edwards

Primul fotbalist străin cu care am folosit pronumele personal

Săptămâna trecută, pe 6 februarie 2021, am împlinit și aniversat 63 de ani de când sunt fan Manchester United; pe 6 februarie 1958, avionul lor se prăbușise la Munchen și mi se prăpădiseră mulți în catastrofă; printre ei și Duncan Edwards, un half extraordinar, care mă entuziasmase cu un an înainte când jucase la București, pe „23”, contra naționalei noastre de tineret (1-0, 26.05.1957); a fost primul fotbalist străin cu care am folosit pronumele personal mi – mi s-a prăpădit.

Doza personală a bucuriei de a trăi

La ora aceea săracă în cultură fotbalistică – accidentul a fost redus la un titlu în Sportul popular -, Edwards mi-a dat acea „doză personală a bucuriei de a trăi”, cum a formulat odată un ziarist englez, care asculta de o lege nescrisă ca între două adjective să-l aleagă pe cel mai slab… Țin cu MUN de când mi-a dispărut Edwards. Sper că mai sunt în viață câțiva care să înțeleagă concizia acestei propozițiuni. În anii aceia aveam o slabă cultură telegenică. Exista un documentar englez, „Goal”, despre nebunia fotbalului în Insulă, azi o banalitate…

Despre Best

De unde să visăm în 1958 că vom prinde zile și nopți în care să vedem, noaptea, meciuri după meciuri din Premier League? În fapt, știu mai puține despre Edwards decât despre Best, cealaltă glorie a United-ului din acei ani ’60. Nu am văzut mult Best, nu am despre el decât un citat elocvent dintr-o „Istorie a rock-ului și a fotbalului”: „Inventând un alt fotbal, Best e fiul spiritual al lui Garrincha, tată spiritual al lui Cruyff și Maradona și, alături de ei, cel mai mare fotbalist care a jucat pe Terra”.

Cum am feștelit-o săptămâna trecută

De la Best încoace, am ceva bibliografie cu United; de la Cantona, Ferguson, Beckham, Scholes, Giggs, Rooney până la acest puști McTominay și mai pot înșira ca în distribuțiile filmelor mele preferate, drame, melodrame și chiar comedii mai mult sau mai puțin dureroase. Fan United, nu scrie nicăieri că vei fi posesorul unui marș triumfal, mai ales când l-ai avut antrenor pe Van Gaal. Chiar săptămâna trecută, alegând verbele cele mai slabe, am feștelit-o în ultimul minut cu Everton, un 3-3 după ce am condus la pauză cu 2-0 și apoi cu 3-2, fiindcă Everton a egalat după pauză.

Victoria scepticilor nemîntuiți

Pe 6 februarie 2021 am pierdut două puncte față de City ca în Cupă să ne chinuim cu West Ham (1-0 în prelungiri, gol dat tot de McTominay). Nu jucăm mai bine decât Liverpool și să nu mi se spună că acel 1-4 al lui Klopp (?!) cu Guardiola e un scor adevărat. Nu cred că actualul United – fie cu Cavani, cu Rashford (cu driblingul său mai puțin viclean decât fuleul), cu Fernandes – mai poate lua titlul și aud clar riposta celor de altădată, ca a celor de la Steaua către FCSB: „Nu veți cuceri niciodată ce am cucerit noi”. Exact – sunt sceptic, dar cine dacă nu Anglia și al ei God Save the Queen plus Premier League ne-au învățat că de partea scepticilor nemântuiți e, de obicei, victoria?