Vă place cum joacă Parma?

Un oftat cât un destin: din nou, un fotbalist român exportat la o retrogradabilă?

Săptămâna trecută am trăit un weekend feeric: așteptam încordat debutul lui Man la Parma și Octavian Popescu marca primul său gol cu Iașii. Se vorbea numai de bine, asta da, feerie! Ba mai mult: Balint găsea că golul lui Moruțan din același meci era similar cu un șut de altădată al lui Hagi.

Parcă prea mult entuziasm
Ilie Dumitrescu, Panduru – fotbaliști cu care când sunt de acord mă simt bine, fără să-i cunosc personal, dar respectându-i pentru fotbalul lor – îl lăudau pe Popescu, excesiv după opinia mea, având în vedere golul său care mie mi se păruse elementar. Faza pornise de la excelenta pasă a lui Florinel Coman, care-i permisese lui Popescu să scape de fundașii ieșeni, să se demarce firesc, să mai aibă timp să controleze mingea și să marcheze lejer, normal.

De ce atâta entuziasm la o fază tratată natural de un talent indiscutabil? Îi preferasem voleul ratat tot din repriza a doua… șut din prima, mult peste poartă… venit însă din instinct!

Să prindă și el 8-ul în Corriere!
După aceea am prins ultimele 15 minute ale lui Man la Parma, cu Napoli. Nu a mai fost feeric, e tot ce pot scrie. În primul rând, nu-mi plăcea jocul Parmei – nu-i putea, cum se spune, nici ciupi meniscul lui Koulibaly, iar invadându-mă un oftat: cel mai bun fotbalist român în 2020 se zbate la o retrogradată…

Nu l-am votat pe Man în Ancheta Gazetei pe 2020, m-au reținut meciurile lui foarte slabe cu Irlanda de Nord și Ucraina tineret, să fi fost prea exigent? (Vezi și opinia lui Dănuț Lupu, ieri, în Gazetă). Ceea ce nu m-a împiedicat să-i urez să prindă și el un 8, ca Tătă în Corriere dello Sport. Mă obsedează cum citesc și cum suportă fotbaliștii români din Italia notele și argumentele ziariștilor de acolo. Pe mine mă fascinează.

Crud, dar adevărat. Despre un mit fals

În fine, după ochiul meu, Man la Parma e cel mai vulnerabil, Tănase rămâne cel mai subevaluat talent al FCSB-ului, iar Budescu cel mai bun fotbalist român la ora actuală.

Ca miercuri, înainte de Derby, să citesc cea mai dură analiză despre situația actuală a fotbalistului român, pe care o sintetizasem cândva cu formulele lui Boloni: „Fotbalistul român nu e pregătit pentru jungla de aici” și „Nu văd fotbalistul român la 5.000.000 euro”.

Miercuri, în discuția substanțială cu confratele Remus Răureanu, Narcis Răducan definitiva ideea, invocând experiența lui de antrenor al copiilor noștri de azi. E de neocolit în cruzimea ei: „E un mit cu românii supertalentați. Ei au calități native care dacă nu sunt dezvoltate, nu valorează mai nimic (nota mea, chiar așa?). Să ridici de 3 ori mingea și să dai din drop îi încurcă pe mulți dintre juniorii noștri. Nordicii o fac fără probleme. Mă uit seara să văd câte un copil scandinav la 12 sau 14 ani ce face cu mingea… nu mă refer la circării”.

Și când mă gândesc că de atâtea ori mi s-a părut abuziv, de prost gust, să-l compar pe Haaland cu Dennis Man…