Acest Tătă calm între Zlatan și Lukaku

Pentru copiii și adolescenții care băteau mingea în 1940, azi nonagenari

„Formidabil! Formidabil!”, striga crainicul pe Digi în acel minut 88 al „sfertului” Milan-Inter, la 1-1, la ieșirea lui Tătă care-l para, parcă, pe Lautaro, salvând scorul egal cu care se putea intra în prelungiri. Nu mai auzi un „Formidabil!” pentru un portar român într-un Derby della Madonnina.

Eram însă plin de acest „Formidabil!” încă din minutele reprizei a doua, când, printr-un montaj surprinzător al teleaparatelor, Tătă, pentru câteva secunde, apăruse între capetele în plină ciocnire ale lui Zlatan și Lukaku, într-un regim acut și insistent de înjurături.

Tătă, calm, îi aștepta să înceteze „dialogul” ca să repună mingea în joc. Nu numai el, ci și noi, în fotoliile noastre, nu mai trăiserăm o asemenea scenă. Și, desigur, nici un fotbalist român așteptând ca doi titani ai balonului rotund să-și suspende înjurăturile de mamă…

Ca un român în toată puterea cuvântului, nu cred că Tătă nu le înțelegea „vorbulițele” obscene. Nu părea stupefiat, intimidat – nu dorea decât să degajeze balonul, cei doi să nu-și mai facă (la propriu) de cap, el considerându-se un egal între ei, 22 de vedete, 22 de milionari, 22 de superi, el, rezerva lui Donnarumma.

Niciun complex românesc (celebrul răspuns primit de Gaiță, când umbla, la întrebarea lui „Aveți vreun complex?” „Da, complexul „23 August””) – Zlatan mărețul e eliminat pentru o prostie oarecare, Milan rămâne în 10, Lukaku egalează bubuitor cu un penalty și Tătă e tât timpu’ magnific, dacă nu formidabil ca în urletul comentatorului din min. 89.
Nu mai poate face nimic la o „liberă” a lui Eriksen, intrat târziu, fiindcă dl Conte nu-l prea prețuiește chit că pixul meu îl pune printre cei mari (și lui Mane ce-i lipsește?).

Atunci, în acel moment feroce, mi-a apărut o amintire ferice. Dimineață, intrând în posesia comentariilor italiene (a fost eroic, supereroic, cu nota 8 în Gazzetta dello Sport), ea mi s-a consolidat: a mai existat un portar român pe care, acum 80 de ani, după un 0-2 la Roma, într-un meci al României cu Italia, a fost numit, chiar de presa italiană, „Il Dio!”: Mircea David!

Pentru toți copiii și adolescenții care băteam mingea, ca și pentru părinții noștri, „Il Dio” a fost Mircea David! Poate că acest 8 de azi al lui Tătă – după ce a făcut alte minuni, după ce l-a făcut uitat pe Donnarumma – e 10-le de altădată, la câtă exigență a strâns fotbalul de la Silvio Piola, celebrul centrocampo cu care a dat ochii Mircea David, singurul „Dio” român.

Sunt gata să nu-mi exagerez pixomania, dar nici să recitesc „dialogul” Becali-Prodan în „cazul Man” și rog să fiu iertat că dintre atâtea obscenități și obscurități 2021, am extras imaginea lui Tătă, „monstrul reactivității” pentru Tuttosport, îngerul reactivizării memoriei mele.

Și dacă ne-au înnebunit cu cifrele, abia aștept să văd un Dennis Man de 11-13 milioane la nota 8 în Gazzetta dello Sport.