Gerul într-o istorie a fotbalului românesc
Cum gândeam mai ieri, în urmă cu 25 de ani

Scriam la 20 februarie 1996:
„Concret: se dârdâie în mii și mii de apartamente, se așteaptă cu înfrigurare sosirea petrolierelor în port, se închină pagini întregi mișcării vânturilor prin Carpați, sub Carpați, pe sub carpete și prin pivnițe, se stă cu ochii pe toate Romicile Jurcă și pe toți Constantinii Ticu, plus că fiecare e o Andreea Esca în blocul său de gheață dând vecinilor cele mai apocaliptice știri și urându-le, desigur, o seară excelentă, ei bine, în țara asta încremenită când în ger, când în băltoace, circuitele telefonice merg! Încă merg.
Mai țineți minte că ceream mai multe echipe?
Și dacă merg, se formează, de la Constanța la Arad, numerele de telefon ale Procesului etapei, pentru a cere, fie și la miezul nopții, ce?
Pentru a se cere și mai mult fotbal! Pentru a se cere o Divizie Națională cu și mai multe echipe – 20-22… Ca în Spania. Ca în Anglia. Ca în… Noi nu suntem, aproximativ, între primii 10-11 din lume (n.a. ce vremuri!)? Crapă pietrele pe afară, ei și? – președintelui onorific al Federației i se cere imperios să dea un răspuns clar la întrebarea crucială: da’ de ce să nu avem un campionat ca englezii, care joacă și de Crăciun, și de Anul Nou? Omul o spune franc: luați calendarele, luați lunile, cât e iarnă, cât e toamnă, numărați zilele necesare pentru meciurile naționalei, pentru cupele europene, câte or mai fi – socotiți și gândiți-vă!
Telefotbaliști în curs de dezvoltare
În gerul pe care-l simt cum îmi presează fereastra, îmi vine să-i suflu: Nea Mircea, zi-le și care-s salariile nefotbaliștilor în Anglia, în Spania și Patagonia! Și mai zi-le în câte campionate din lume tribunele sunt goale ca la noi și în câte stadioane se intră gratis? Întreabă-i și dumneata: la 20-22 de echipe în divizie, vor fi, etapă de etapă, 10 stadioane pline, ca să aibă cluburile din ce trăi? Nu. Lumea va sta tot la televizor, vrând să vadă și derby-ul din Giulești, și meciulețul de la Zalău, că de ce plătim abonament? Pe scurt și repede, până nu vine viscolul acela din 1954, cum s-a anunțat la timp, din noiembrie: suntem o națiune de telefotbaliști în curs de dezvoltare”.
Erată: aiurea, nu a venit niciun viscol din ’54, însă a venit o pandemie în 2020. Ceva mult mai rău. Ne înghețase imaginația? Totuși, ne tratăm, ne vaccinăm, pregătindu-ne pentru „o a doua etapă” de vaccin cu Pf. Ovidiule dragă, nu crezi că suntem într-un veșnic „Proces al etapei”?