Gabi și Șumi
Despre echilibru ca vorbă rară între noi

L-am auzit cu ochii mei – cum se spune azi, în era audiovizualului – pe Gabi Balint pronunțându-se la Digi în conflictul Șumi-Gaziantep: „Eu țin la el, îmi place, e simpatic, dar trebuie să înțeleagă că a greșit. El singur și-a făcut bagajele și a plecat de acolo”.
Sunt rari cei echilibrați
Nu numai că sunt de acord, ca de obicei, cu analiza lui, la greșelile lui Șumi – de altfel, asumate și de acesta -, dar și eu aș scrie despre Balint tot așa: „Țin la el, îmi place, e simpatic…”. Și mai mult decât simpatic – țin la Gabi pentru echilibrul judecăților sale.
Sunt rari în fotbalul nostru, în dialogurile noastre (vorba vine dialoguri…) cei echilibrați, gata să înceapă o controversă cu cuvintele: „Eu țin la el, îmi place”…dar…însă…totuși… În general, a fi echilibrat la noi nu e o vorbă serioasă, de luat în seamă, ci dimpotrivă – e privit cu ironie, cu un anume dispreț.
Adică ce înseamnă că e echilibrat? Vrea cumva să împace varza cu capra…? Stă cu fundul în două luntri…? Știu și mai bune și mai dure: nu mai umblați cu duhul blândeții, e anacronic, a trecut vremea lui și a ironiilor, a nuanțelor!
Moștenirea numită Maxim
Totuși, exact duhul blândeții mă face să-mi placă cum a înțeles Șumi să-și încheie plecarea de la Gaziantep. Acceptând că a greșit, că și-a pus în cap întreg orașul, el a nuanțat adorabil de ofensiv și deloc ofensat: „Ce-am făcut eu aici n-o să mai aibă ei așa ceva în viața lor”.
Și ce s-a întâmplat imediat după aceea? Gaziantep a fost eliminată din Cupa Turciei și Gazeta noastră titra pe a-ntâia, fie și cu semn de întrebare, dar la zi: Maxim la Beșiktaș? Cine? La cine? Tocmai omul pe care Șumi l-a făcut celebru acolo, demn de interesul unei fruntașe ca Beșiktaș, dovedindu-se încă o dată ce poate face Șumi dintr-un fotbalist de atâtea ori discutabil. Dacă nu mi-o ia pixul prea repede, oare exagerez când scriu că Maxim la Beșiktaș ar fi cel mai nuanțat și mai blând-ironic răspuns al lui Șumi la tot ce a pățit acolo?
Nu sunt o mare putere!
Prin forța împrejurărilor, este imposibil să trecem peste această coincidență: Șumi pleacă de la Gaziantep exact când Dan Petrescu preia, tot în Turcia, o retrogradabilă – Kayserispor. Ca fan Dan, nu ascund că sunt dezamăgit: iar un român la o echipă de pe ultimele locuri, iar un destin cu probleme? Dan e straniu de optimist în privința salvării, el – omul pronosticurilor minimale și sceptice! Fie!
Am o lege personală de la care nu mă abat: nu-mi dau cu părerea când un fotbalist de calitate invocă interesele sale financiare. Cu o expresie tot a zilelor noastre: nu mă amestec în afacerile sale interne, nu sunt o asemenea mare putere.