Răbdarea și mândria

Un stop-cadru pe interviul lui Eric de Oliveira

Încântător de convingător – în pasele, driblingurile și șuturile lui – acest interviu dens acordat lui Ovidiu Ioanițoaia de către Eric de Oliveira; l-am citit cu pixul atent, omul având expresie și talent sufletesc. Recunosc că nu sunt obiectiv, eu ținând ca un fan la tot ce e brazilian, la fotbaliștii lui, aceia capabili să emită o idee fără de pereche: „Cea mai frumoasă meserie din lume este aceea de a marca goluri”.

Opinii mici, fotbaliști mari

Nu-mi iese din minte, oricât e de discutabilă. Indiscutabil pt mine, Eric este – lângă Wesley și Teixeira portughezul – number one al stranierilor din România și de curând l-am pus lângă acești domni și pe „Cornel” (de la corner!) Vinicius. Sunt gata să înfrunt orice obiecții, încurajat de acordul meu și cu alte idei ale lui Oliveira: „Țucudean e cel mai bun atacant român”; Olaru „unul dintre tinerii buni cu care am jucat” (subevaluat la FCSB, n.a.) și Neymar „un jucător fenomenal, ultimul din Brazilia”. Mă simt bine când mă întâlnesc în opiniile mici cu mari fotbaliști, nu mă umilește să fiu de aceeași părere cu Gică Craioveanu sau Ilie Dumitrescu.

Dăruirea, un șut de geniu

În interviul lui Eric, două „șuturi” m-au marcat, ca să zic așa; primul: „Aveți răbdare!” cu aplecare spre Ianis Hagi „care nu este Gheorghe Hagi, ci un jucător foarte mare, la care trebuie avută răbdare, ca și în reînnoirea naționalei, chiar dacă nu vom ajunge la Qatar… Să facem o bază! Nu mai avem Generația de aur – jucau în echipe de afară și erau constanți în națională. Nu mai avem asemenea jucători și nici nu mai există respect, nu mai zice nimeni bună ziua!”. Al doilea „șut”: „Vă lipsește mândria!… Du-te la națională cu sufletul, măcar să văd asta pe teren… Nu e o problemă că pierdem cu 0-4, dar să văd dăruire!”.

Lipsa răbdării

Aici îmi permit un stop-cadru, un „dar”, exact acela care se leagă de dăruire: cetățean român cu sufletul, dar fără acte deocamdată, dornic să mai deschidă un restaurant la Mediaș și o școală de fotbal, căci sunt mulți copii talentați, Eric ar trebui să știe că în România de azi nimeni nu se mândrește că ar avea răbdare. Răbdarea nu e o mândrie. Cine are răbdare e un împăciuitorist – vorbă grea – și e gratulat cu un „Tataie, mai lasă-ne!”. Știu ce vorbesc, și ca fan Eric nu pot să-i ascund această realitate dură – dacă „singura chestie” la care se gândește este să nu le lipsească nimic copiilor săi. Româneasca lipsă de răbdare și mândrie este „singura chestie” la care mă gândesc după interviul său, altfel fermecător. Îi doresc să rămână OK!