Pandemia gândurilor negre

Între optimismul lui Gică Hagi și refuzul lui Viorel Moldovan

Meciul cu Austria – o elementară lecție de psihologie în care o ambiție reală de mai bine (vezi ritmul primei reprize) blochează inspirația și iscusința unor Mitriță (nota 4 în Gazetă), Alibec (nota 4), Deac (nota 4) – mă aduce în situația ironică de a-l felicita pe Rădoi pentru porumbelul acela de expresie prin care și-a caracterizat ideile după eșecul de la Oslo: „Au fost niște gânduri negre, la care aș vrea să renunț!”.

Nefericirea altuia
Este expresia exactă a ce ne trece prin minte după cele 3 catastrofe din ultimele 7 zile. Suntem în plină pandemie a gândurilor negre întru totul îndreptățite să ne chinuie.

Nimic nu ne poate alina, nici măcar cele 0 puncte ale Islandei în grupa ei din Liga Națiunilor. Zero puncte și ultima după ce Danemarca a bubuit-o acasă cu un 3-0 și Sigurdsson al nostru, ultima noastră revelație mondială, nu a marcat nimic.

Desigur, nu-i frumos să-ți refaci moralul cu nefericirea altuia. Nu Islanda ori Suedia – nordicele, singurele cu zero puncte după 3 etape în Liga Națiunilor – mă șochează.

Între penibil și scandalos

Șocul meu cel mai apăsat a fost apariția, tot după acel 0-4 norveg, a lui Nicușor Stanciu și Ianis Hagi la un post TV unde li se cereau explicații pentru cât de prost jucaseră…

Amândoi erau penibili, cu ochii mereu plecați și umerii ridicați din când în când a neputință… Aveau ceva de tineri răufăcători prinși asupra faptului. De ce au acceptat situația?

La câte rataseră în meci, puteau rata și apariția asta. Nu cred că s-ar fi lăsat cu scandal. Mai degrabă scandalos mi s-a părut îndemnul la optimism al lui Gică Hagi, tot după acel 0-4. Îndemn, cum s-ar zice azi, discriminator, el cerând „să ne despărțim de cei care nu pot fi optimiști”.

Apel la Voltaire

Dar de cei care sunt prea? Hagi ar trebui să știe că azi, la noi, optimismul – în toate domeniile – nu e contaminant, nu are cum să fie, oricât insistă Hagi că „am avea mijlocași și atacanți de nivel mondial”. Cine? Nume!

Deși, ca să zic așa, ceva-ceva înțeleg din optimismul lui, chiar dacă m-a sunat unul să mă avertizeze: „Băi domnilor, n-o să înțelegeți nimic dacă o să-l comparați pe Ianis cu tatăl său. Comparați-l cu Haaland!”.

I-am răspuns ca filosoful francez Voltaire: „Nu sunt de acord cu ideea dumitale, dar voi face totul ca lumea să o cunoască”.

Oricum, în locul oricăror gânduri negre sau prea optimiste, prefer expresia cu totul rezonabilă a lui Viorel Moldovan, un centru care ne-a făcut atât de mult bine încât am și uitat de el: „Refuz să cred că suntem atât de slabi”.

Nu, categoric, nu vom ajunge vreodată primii într-o grupă cu Gibraltar, Liechtenstein și San Marino!