Nea Mache Ionescu și penalty-urile

Elogiu pentru Jurgen Klopp și Dan Petrescu

Săptămâna trecută am trăit într-o epidemie de penalty-uri cu toate inerentele lor ratări, întinsă de pe Wembley, cu Supercupa Angliei, până pe Gruia Clujului, cu meciurile campioanei noastre dominate de eșecurile lui Cipri Deac, două penaltyuri ratate în 3 zile…

Înțelepciune pe axa Klopp-Petrescu

Imaginea mea sintetică a fost Jurgen Klopp îmbrățișându-l în finală pe Brewster, puștiul debutant, ratangiul penalty-ului cu care Liverpool a pierdut trofeul, Klopp declarând: „Nu sunt singurul în echipa noastră care a ratat un penalty. Brewster nu trebuie să-și ceară scuze”.

Lângă el îl mixez pe Dan Petrescu cu aceeași logică a bunului-simț: „Când e 0-0 nu mă supăr pe nimeni, ei o știu toți. Ratezi penalty, ratezi din 2 metri. Am ratat și eu, ce să mai zic? S-a întâmplat să nu intre mingea”. Și va conchide: „Pe viitor, în cazul că va mai vrea, tot el va bate penalty-urile…”.

Reacțiile intransigenților

Punându-i unul lângă altul, deși nu scăpăm ocazia să-i călcăm în picioare pe antrenorii români, știu că pot declanșa reacțiile dure ale unor așa-ziși intransigenți morali: „Lasă-ne cu dulcegăriile astea… Ce înseamnă că s-a întâmplat să nu intre mingea? Nu există decât penalty-uri prost bătute. Ratangiii nu trebuie apărați, dezvinovățiți. La câtă suferință provoacă, să sufere și ei! Ne propui ipocrizii!”.

Nu aș spune că m-am luat de gât cu acești semeni cu care am plecat zdrobit de la atâtea meciuri în care au ratat cei mai glorioși…

A la Marin Preda

Nu obișnuiesc să mă iau de gât, să fiu sincer, nici nu știu. Știu una și bună, una foarte bună. O dețin de la nea Eftimache Ionescu, unul dintre cei mai competenți cronicari de fotbal, un sentimental capabil să-l susțină pe Vania Chirilă în recitalurile lor de tangouri și romanțe. Nea Mache, de emoție, a izbucnit în lacrimi când a transmis pentru prima oară în viața lui o partidă de pe San Siro – nu mai știu a cui, poate mi se comunică, vă rog frumos! Îl copleșise stadionul italian. „Și de ce nu a rămas acolo? Înseamnă că…”, m-ar putea întreba vreun intransigent moral. „Întrucât”, îi răspund a la Marin Preda.

Când fotbalistul fraternizează cu cronicarul

Ei bine, la un recital cu Vania ne informase în comentariul lui muzical „Căci nu e om să nu fi scris o poezie (era refrenul la modă) și nici vreun mare fotbalist să nu rateze un penalty…”. S-a râs cu o bunăvoință care nici azi nu e înțeleasă.

Din public s-a ridicat Titus Ozon, a urcat pe scenă și l-a sărutat fratern pe frunte pe Nea Mache. Precizez că nu s-a lăsat cu scandal, iar eu și azi fredonez melodia lui Nea Mache de câte ori vreun Deac ratează. Nu-mi prezint scuze, încerc doar să îmblânzesc la domiciliu lupta asta sălbatică cu ghinionul.