Cică Bayern e invincibilă

Sunt de acord, deși nu-mi plac unanimitățile

Cum? Ați uitat deja ce-a spus Thomas Muller după acest bubuitor 8-2 cu Barca? Mie mi s-a părut la fel de bubuitor ca scorul: „Noi, azi, ne-am distrat!”. Poate fi luată ca o acceptabilă aroganță, dar nu e numai atât. Nu e o aroganță, așa cum acest 8-2 nu e un scor.

Nu era o poză distractivă

E un eveniment mondial, niciun buletin de știri al oricărui post tele, și nu numai la noi, nu și-a îngăduit să-l ignore, lângă cifrele de pe glob ale pandemiei. Plus poza – deja antologică – a unui Messi covârșit realmente, la propriu, sub apăsarea scorului neverosimil.
Nu, nu era o poză distractivă, cel puțin pentru cei care-au ținut de-o viață cu Barca, Barca lui Messi permanent angajat între Xavi și Iniesta. Să ne fi lepădat de ea – ca niște lași, cum ni s-a întâmplat de atâtea ori la căderea vreunui idol? Să-l bubuim acum pe Messi? Posedă fotbalul asemenea probleme de conștiință?

Țin mai mult la fotbaliști decât la sisteme!

Mai avea loc un fenomen paralel: o rară unanimitate în jurul lui Bayern-care-nu-poate-fi-învinsă-de-nimeni. Oameni de competența unui Marcel Răducanu o declaraseră fără ezitare. Nu l-am știut vreodată atât de categoric. Nu sunt de altă părere – deși nu suport unanimitățile. Ideea s-a dezvoltat, sigur că nimeni nu îndrăznea s-o declare în termenii lui Muller, nimeni nu mai gândea fotbalul decât ridicând ode lui Bayern, jocului său (aproape) perfect. Paranteza îmi aparține. Eram la ananghie, țineam prea mult la Lewandowski, dar nu pot renunța la unele simpatii puternice pentru alții. Țin mai mult la fotbaliști decât la sisteme. Am regretat că Lyon a eliminat-o pe City a lui De Bruyne și Aguero, oricând în topul preferințelor mele. Firește că prietenul meu cormoran s-a declarat „uns pe suflet” de eliminarea lui Guardiola de către Garcia.

Visul perfecționat al lui Petrescu

Marți seară am fost extrem de mulțumit de succesul lui Angel di Maria al PSG-ului, tot din topul meu, chiar dacă sunt de mult la curent cu antipatia dintre el și Messi. Încă o dată: țin mai mult la fotbaliști decât la echipe și sisteme. Nu sunt lipsit de contradicții: m-am atașat de Lyon („uitând” de Tătă, titularul e mai bun) fiindcă, așa cum se zice, l-am cunoscut de undeva; echipă fără vedete europene, maestră în manevrarea unui 1-0 cu care a mințit-o pe Juve și acasă, și în retur, echipă care suportă dominarea de către City (75%) ca în două contraatacuri să facă 3-1 – unde am mai văzut așa ceva? Undeva pe aici, pe aproape… Îndrăznesc: Lyon ar putea fi visul perfecționat al lui Dan Petrescu.

Și dacă miercuri, cu Bayern, Memphis nu rata în primele minute imensa ocazie, cine știe ce se mai scria? Numai că Bayernul ăsta al lui Gnabry a liniștit lucrurile în 20 de minute, la 2-0 „Lyon nu mai exista” și am așteptat până noaptea târziu să văd dacă Lewa va face 3-0. Și a făcut.