O reabilitare a cotului?

Memoria intensivă și obsesia lui 19

Poate că exagerez, dar nu mă abțin: cel mai mult m-a întristat în acest război mondial cu COVID-19 interdicția decretată în Premier League a bucuriei colective, a „grămezii”, a meleului întregii echipe peste fericitul coechipier lungit pe iarbă. Îmi plăcea enorm.

19 și de la stânga, și de la dreapta
Nu mai e voie – e logic, C-19 se poate transmite prin respirațiile prea entuziaștilor. Nu mai e voie nici să facă schimb de tricouri și iar e în logica sanitară, dar unde scrie că tot ce e logic ne și place? Și, obsedat fiind de numărul ăsta, 19 – azi, observ, blestemat -, memoria mea intensivă m-a trimis la un articol din colecție scris în 1991 (de două ori 19: și de la stânga, și de la dreapta). Atunci luam la cunoștință de o seamă de hotărâri ale International Board menite să asigure o cursivitate mai mare a jocului.

Portarul era avertizat să pună mai repede mingea în joc, adică să-și tragă respirația, dar să nu tragă și de timp. Eram de acord, dar nu eram decis dacă să aplaud „din adâncul celor două ventricule și două auricule” pedepsirea cu avertisment a jucătorului care fuge de pe gazon după ce a marcat incredibil și se cațără de bucurie pe grilajul terenului.

Analist al frumosului
Ce vremuri! – cu ce ne ocupam pe atunci. Scriam „cu toată grija și șovăiala: la golurile foarte frumoase, dar numai la ele, să rămână la aprecierea arbitrului dacă omul se poate agăța de grilaj, în cazul că Maradonelului îi vine acest chef. Arbitrul, de atâtea ori batjocorit „Frumosule”, ar deveni o clipă analist al frumosului și al bucuriei de a trăi… Ar deveni mai om și mai complex”. Și unde ajungeam? Ei bine, militam, anticipat, la „încă un drept al omului – half sau inter rătăcitor – de a se bucura dacă marchează un gol extraordinar, nu la mica ciupeală pe o bâlbă sau vreo tâmpenie a adversarului. Asta, nu!”.

Și încheiam cu toată candoarea: „Celui are a marcat un gol de vis, o nebunie de gol, i s-ar putea da dreptul să se cațere, dacă așa simte omul, pe grilaj, să cadă la pieptul mulțimii. Desigur, s-ar limita acest drept la un minut. Dacă s-ar depăși acest minut, abia atunci să fie avertizat. Un avertisment sever pentru bucuria exagerat prelungită. Ar suna bine!”.

Virus nemilos cu candorile microbiștilor
Aiurea!, în 2020, sub domnia numărului 19, sună inadmisibil de caduc și neștiințific și ar trebui să iau distanță față de ridicolul acestui articol. Trebuie să iau distanță, dar nu pot accepta ca echipa să ia distanță față de Messi, Ronaldo sau Lewa al meu când marchează fulminant (adaug Aguero, Dybala, Cavani…). Că ar fi logic să-i lase singuri și să nu-i mângâie măcar pe după umeri. COVID-19 e nemilos cu candorile noastre de microbiști și asta mă întărâtă să susțin, cu toată incompetența unui om care nu are soluție, că trebuie să se găsească ceva pentru ca să fie lăsați fotbaliștii (cea mai frumoasă meserie, zic brazilienii) să se bucure cu toții la golul unui Maradonel de-al lor. Să se felicite dându-și cu coatele?

Mie îmi place această reabilitare a cotulu. Prea a fost calomniat cu celebra ironie: Mă doare-n cot! Ei, nu e așa: e acolo o durere mare, foarte umană; cotul, de multe ori, poate să doară cât o bucurie, bucuria dureroasă de a învinge COVID-ul 19.