Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
Idolii care ne transmit tristețe și dezgust

… Și ce ziceți să facem? Să ne relaxăm? Și cum să ne relaxăm? Uite cum: vorbind de rău fotbalul românesc dinainte de ’89! Reducându-l la un scandal politic Steaua-Dinamo… Adică făceam politică plecând cu tablele la subsuoară spre „23 […]

...

Bundesliga fără nervi și nervii pandemiei noastre de vanitate

Cum s-ar spune caragialian: „Am dat și bacalaureatul ăsta” – am urmărit prima etapă germană fără spectatori și recunosc: nu am emis mofturi. Nu am fost încăpățânat – nu m-a interesat că fotbaliștii nu s-au salutat, după ce marcau, cu […]

...

O reabilitare a cotului?

Poate că exagerez, dar nu mă abțin: cel mai mult m-a întristat în acest război mondial cu COVID-19 interdicția decretată în Premier League a bucuriei colective, a „grămezii”, a meleului întregii echipe peste fericitul coechipier lungit pe iarbă. Îmi plăcea […]

...

Politica și caracterele în fotbal

… și ar mai fi ceva de spus, ceva ce nu s-a spus, la 34 de ani după Sevilla, după acel moment de triumf al unei echipe românești în Europa: în popor, nu a fost chiar o unanimitate a entuziasmului. […]

...

Noi, cei nevindecați de fotbal

Mă număr printre nevindecați și mă aflu la memorie intensivă. Precizez imediat: nevindecați de fotbal. Nu știu câți suntem, nicio statistică nu ne încifrează. Nu așteptăm niciun vaccin pentru dorul de fotbal. Suntem vaccinați pentru asta de la o vârstă […]

...

Noi, cei nevindecați de fotbal

... și aflați în memorie intensivă

Permalink to Noi, cei nevindecați de fotbal
sâmbătă, 2 mai 2020, 8:02

Mă număr printre nevindecați și mă aflu la memorie intensivă. Precizez imediat: nevindecați de fotbal. Nu știu câți suntem, nicio statistică nu ne încifrează. Nu așteptăm niciun vaccin pentru dorul de fotbal. Suntem vaccinați pentru asta de la o vârstă fragedă.

Naturalețea unui fost copil

Săptămâna trecută, comentând acel 1-2 din meciul decisiv de la Belgrad (România-Ungaria 1972, în barajul pentru calificarea într-o semifinală a unui Campionat European), un internaut, Gabriel, aflat și el în memorie intensivă, îmi scria că avea atunci 8 ani și a plâns pentru prima oară la un eșec al naționalei. Faceți socoteala, la 8 ani în 1972, ce putea scrie în 2020 un om la peste 50 de ani… Îi mai avea în minte pe Neagu („Neagu al meu”), pe Radu Nunweiller, pe Rică Răducanu; mi-i descria precis, cu o mare naturalețe în sentimentalismul său de adult cu computer.

Golul lui Dobrin…

Un alt internaut, Ivan, era entuziasmat încă și azi de golul lui Dobrin, de la acel 2-2 de la București, socotindu-l cel mai frumos din cariera lui, ținându-i bine minte „stângul de sub minge, de pus pe calculator…”. Tot Ivan, scrupulos, ținea să-mi precizeze că nu a văzut golul din tur de la Budapesta (1-1) al lui Sătmăreanu, gol de zile mari, și azi antologic, care m-a trimis la colecția mea, unde consemnam declarația fundașului nostru că nu a fost un gol de zile mari, deși după reușită „păream că nu-s teafăr la minte…”.

Cine nu a tras în Angelo?

Acest 1-1 în tur, cu perspectiva de-a ne califica în retur acasă, mă adusese și pe mine într-o transă pe care nu mă jenez s-o pun pe hârtie și-n 2020: „Pentru mine, esențial este că această performanță a fost obținută de oameni pe care i-am vorbit de rău în kilograme de hârtie, de vorbe și de vin. Cine nu a tras în Anglelo, cine nu l-a ars pe Sătmăreanu, cine nu l-a ras pe Radu? Câte spume la gură s-au făcut pe chestia Dobrin sau pe chestia Răducanu? Pe drept și pe nedrept, pe bune și pe rele, s-a tras fără milă și, probabil, se va mai trage, fiindcă în fotbal și în tauromahie nu există iertare”.

Nu pot fi călău!

E adevărat, nu am ras niciodată pe nimeni! Căci ce scriam exact în 1972, când Gabriel avea 8 ani și plângea prima oară la un eșec al naționalei: „Ni se impută lipsa de cruzime, excesul de ironie după care nu curge sânge, vocabularul care nu drăcuie suficient, nu scuipă cum trebuie, nu mușcă dureros – „să-l frigă pe nenorocit”, cum striga cineva. N-am tras niciodată „suficient de tare” în antrenorul X care – după părerea corespondentului – ar fi trebuit să se sinucidă… Ei bine, nu pot și nici nu vreau. Mai ales nu vreau! Nu mă pot decide să jignesc, să chem la spânzurătoare, să mă erijez în călău. Știu că există prea puțini inocenți în sport.

Rămâne cum am vorbit!

Dar mai știu că sportul e o încercare sublimă de-a învinge prin nevinovăție, fără murdării și hoții. Fără această iluzie, de ce am mai scrie? Fără această visare – la ce bun toate metaforele noastre? Numai așa, ca să dovedim că suntem răi, mari și ai dracului, că peste noi nu se poate trece? Oh, nu pentru asta ne-a plăcut să batem bășica, de mici copii…”.

În 2020, în plină pandemie, nevindecat de fotbal, am voie să zic, ca între bucureșteni conciși: rămâne cum am vorbit acum aproape 50 de ani? Ura și la gară nu mai ține fiindcă suntem în izolare…

Comentarii (12)Adaugă comentariu

Observator (175 comentarii)  •  2 mai 2020, 9:32

Exceptional, Maestre, jos palaria! Prin acest articol ati ajuns chiar la esenta sportului, a fotbalului! Nu dati dovada doar de echilibru in abordarea temelor, ci si de o profunzime pe care n-o regasim pe aici, pe blogurile GSP! Multa sanatate! O.

George (2 comentarii)  •  2 mai 2020, 12:23

DOBRIN.... Nu mă pot vindeca de DOBRIN Am crescut lângă stadionul care azi îi poartă numele.... Am fost la multe antrenamente și când ne duceam mai mulți prieteni (eram deja la liceu)să facem o miuță în jurul stadionului, ne punea în zid (dăduse gol la Reșița din lovitura) iar mingea ne șuiera pe lângă urechi fără să ne atingă măcar o dată... Am văzut tot. De la Real la Dinamo 1979, inclusiv golul cu ungurii Doamne ce frumos.... Rămân nevindecat...

gicu (268 comentarii)  •  2 mai 2020, 16:18

Sanatate, maestre!

Dragos (1 comentarii)  •  2 mai 2020, 19:33

Domnule Cosasu, va rog scrieti un articol (sau de ce nu o serie intreaga) despre fotbalisti pe care noi, cei mai tineri, nu i-am apucat. Pentru mine fotbalul incepe in 1980, cu Iordanescu si Marcel Raducanu. As dori insa sa citesc despre fotbalistii din perioada interbelica sau de ce nu, despre un fotbalist pe care cand l-am vazut pe internet am inmarmurit. N-am putut crede ca pot exista asemenea reactii, viteza, tehnica... Este vorba despre Titus Ozon. Scrieti orice doriti dumneavoastra, dar scrieti despre fotbalul vechi. Povesti, comparatii cu prezentul, tactica, antrenori, detalii de tot felul... Orice doriti: Baratky, Bodola, Bazil Marian, Ozon... Va multumesc.

doilaunu (5 comentarii)  •  3 mai 2020, 6:33

@George, te invidiez. Eu am inceput sa sar gardul dinspre Sala Sporturilor al stadionului din Pitesti imediat dupa ce Dobrin s-a lasat de fotbal. Am auzit atatea povesti despre Dobrin si marea echipa a Argesului... nu i-am vazut insa niciodata.

Urod (6 comentarii)  •  3 mai 2020, 12:21

Unii ar spune ca asta este nostalgie...nu nu este...sunt doar aduceri aminte de ceea ce era frumos si bine faceți. Când reperele corecte sunt dispărute, este mare nevoie de așa ceva. Nu c-ar fi fost lucrurile perfecte înainte de '89, dar erau cu mult superioare la tot ce este acum. Eu unul nu înțeleg cum se poate ajunge atât de jos , că doar schimbarea a fost pentru mai bine...!!!...si cu siguranță este loc si de mai rău. Poate avem ce merităm, dar intrebarea este ...de ce atunci am putut fi altfel de oameni, total diferiți de ce suntem acum...?!!!...

mg (106 comentarii)  •  4 mai 2020, 12:10

..nea Doru, noi suntem ca puii de Gostat. După ce s-a dărâmat gardul, am scăpat într-o pădure plină de vulpi hămesite și s-au cam ales fulgii.. Dar nu toți puii sunt jumuliți. Câțiva și-au adus aminte cum să dea din aripi. Poți fi de exemplu un Nea(sau Tata) Puiu și ai asigurate grade moca pe umăr și-n pahar, plus boabe pentru trei generații.. Ține de talentul fiecăruia. Altfel, e nasol să umbli de nebun toată ziulica după ceva de băgat în gușă. Pensie liniștită și vise cu Dobrin.. :)

George (2 comentarii)  •  5 mai 2020, 11:52

Am revenit la articolul bază și vă mulțumesc pentru aprecieri. Recunosc că nu prea mă descurc ...Mi-au venit în minte însă două faze petrecute pe Dinamo la o distanță de aproximativ zece ani... Prima: Când Argeșul a câștigat titlul în 1979 și la ieșire de la meci spectatorii din ambele tabere recunoșteau sincer că Dobrin a fost magistral.... Cea de-a doua: În 1988 la un meci aniversar al lui Dinamo, acasă, cu stadionul plin...împotriva naționalei pe scheletul Craiovei. La intrarea jucatorilor dinamovisti, fiecare era primit cu multe aplauze ( aveau și pe cine...Îl Luce, Dumitrache, Dudu Georgescu...toate generațiile care mai puteau juca)... A venit rândul lui Balaci, primit cam... rece Când însă a intrat Dobrin...nu a mai contat că le luase un campionat...că au pierdut multe meciuri pe mâna lui...Tot stadionul s-a ridicat în picioare aplaudandu-l la scenă deschisă... Restul a continuat normal... el s-a oprit la centru... si-a lasat jampierele și si-a legat sireturile. A fost aplaudat la fiecare fază jucată...în stilul lui. RESPECT

Gica Paunescu (15 comentarii)  •  5 mai 2020, 18:04

Circula o snoava , privitoare la golul marcat de Lajos Satmareanu in meciul de 1-1 disputat la Budapesta. Cum ca fundasul nostru ar fi rostit , in maghiara, un ,, las-o'' catre adversarul ce sarise ptr a lovi mingea cu capul ( si-i destul de greu de crezut ca poti ,, fenta'' si legile fizicii, totusi). Insa eu, un suporter roman cam de-o varsta cu Gabriel, n-am uitat-o nici la 48 de ani distanta. Ne aducem aminte cu placere despre astfel de intamplari, nu pentru c-ar fi fost mai bine atunci. Ci pentru c-aveam mai ,, putini'' ani in buletin. S-auzim de bine !

mg (106 comentarii)  •  6 mai 2020, 15:51

..și apropo de nostalgii, tocmai am revăzut la Digi un meci Steaua - FC Vaslui din primăvara lui 2011. Fotbalul nostru încă mai era adevărat și Steaua era Steaua, chiar dacă a terminat pe 5. De fapt 4, pentru că frumoasa echipă a Timișoarei a fost trimisă-n liga a II-a de un oarecare Nașul. Se pregătea Craiova lui Mititelu.. Liga-ntâi n-arăta rău, aveam 6 echipe-n cupele europene(cu două-n Champions league), iar golgeteri au fost(în ordine) : Zicu(Timișoara), Eric(Mediaș), Wesley(Vaslui), Claudiu Niculescu(U Cluj) și Bogdan Stancu(Steaua). Cașcavalul era peste tot și n-avea gust de "Colib(v)a ciobănașului".. Așa se face că Moldova juca cu două echipe-n Champions League(Oțelul și Vaslui), iar capitala(Rapid, Steaua și Dinamo) plus Mediașul în UEFA. Revenind la acel Steaua-FC Vaslui, să notăm că la bucureșteni tocmai aterizase Sorin Cârțu, după câteva povești scurte de dragoste între Gigi și Pițurcă, Ilie Dumitrescu și Lăcătuș. Nici pe Sorinache n-avea să-l prindă paltonul în Ghencea.. La Vaslui, după un foarte scurt și ciudat episod Lopez Caro, a venit moș Hizo și a rămas.. Spre finalul unui meci în care-am revăzut cu plăcere la lucru tripleta magică Wesley- Adailton- Sânmărtean, la 1-0 pentru gazde, Lucică e faultat la vreo 18-20 de metri de poarta Stelei. Adailton o plesnește scurt cu stângul(n-o să spun de aur, veți vedea de ce..), iar mingea trece meteoric peste zid și se pitește-n vinclul din dreapta. Tătărușanu a rămas precum Statuia Libertății(cu făclia pe stânga..) În Ghencea mai flutura doar un mic steag cu Constantin Tănase, în timp ce Porumboiu dirija satisfăcut o imaginară fanfară. Peste toate, am remarcat cu nostalgie(c-aici voiam s-ajung..) normalitatea micuțului Adailton, care s-a îmbrățișat firesc cu coechipierii, fără excese, fără să-și smulgă părul(mai degrabă lipsă..) din cap, fără să-și sugă degetul sau să bage mingea sub tricou ca să pară borțos(cred c-avea omul deja copii mari..), fără s-arate spre cer pretinzând că(fără doar și poate) el e Cel ales, sau făcând cine mai știe ce giumbușlucuri de parc-ar fi mâncat înainte de meci ciulama de ciuperci halucinogene(preferatele lui Panduru..) Chiar și comentatorii au notat doar că a fost un șut perfect, fără inflația de epitete bombastice de dinainte de.. Bine, asta poate și fiindcă micuțul brazilian nu era galactic, sau rege, sau fiu de.. Sănătate și să sperăm că de Crăciun nu vom umbla cu Covid-ul..

Emil Slavu (3 comentarii)  •  7 mai 2020, 8:20

Va citesc mereu cu placere. Sanatate maxima!

Observator (175 comentarii)  •  8 mai 2020, 7:32

Fiecare este liber sa-si aleaga jucatorul favorit, dar exagerarile nu-si au locul! Dobrin a fost mare, dar Hagi a fost si mai mare si a demonstrat-o in repetate randuri, la toate cluburile la care a fost, la "nationala" si in toate competitiile in care a evoluat (poate mai putin la turneul final al Euro 2000, desi au fost acolo niste faze dubioase in meciul cu Italia)! Cred ca @ George a exagerat un pic in privinta lui Dobrin, cu acel meci aniversar; cei de la Dinamo au fost imensi pentru clubul lor, iar Dumitrache, in anumite secvente ale carierei, a fost cel putin la fel bun ca Dobrin, mai ales la "nationala" (preliminariile si turneul final al CM sunt argumente solide in favoarea afirmatiei mele)! Iterez si eu o intamplare: Hagi a marcat de 3 ori impotriva unei echipe transilvane, chiar pe terenul ei, iar suporterii gazdelor ajunsesera sa-si arunce caciulile de bucurie (si respect) la acele executii ale sale! Si n-avea decat 20 ani! Golurile "de inramat" ale lui au fost numeroase, chiar de la primele sale aparitii, culminand cu cel din meciul cu Columbia și cu cele din Liga Campionilor, pe cand evolua la Galatasaray! Multa sanatate!

Comentează