Trăiască antipanicarzii!

Leacul e în fleac, dacă mai avem voie să ne jucăm cu cuvintele

Sigur, în fluxul sinistrelor cifre ale infectaților, decedaților și vindecaților, ei, cu întrebările lor, pot să apară ca anormali, ca ridicoli. Pixului meu îi sunt foarte dragi. Le notez toate întrebările, încerc să nu scap vreuna. Am stabilit un top al lor:

1. Care a fost pentru Ilie Dumitrescu cea mai spectaculoasă răsturnare de scor: în Barca-PSG sau în Liverpool-Milan?,

2. Cine a fost mai mare: Di Stefano sau Puskas?,

3. Cum se va impune Fati la Barca?

Întrebări din altă lume
Ele sunt din altă lume, în cel mai bun sens al cuvintelor. O lume care nu piere. O lume fără panică, doar curioasă și care nu-și cenzurează curiozitatea, la ora celor mai catastrofale și imprecise pronosticuri. Sunt întrebările unor antipanicarzi, sfidând ridicolul, fără să se laude că sunt mai deștepți decât ceilalți grozav de inteligenți. Ei nu sunt grandomani, vor să știe de la Ilie care a fost cea mai tare remontadă, nu vor mai mult… Dar, la ora asta, e enorm. E enorm și, sfidând și eu ridicolul, emoționant.

Ilie fan Marcel
După cum au fost emoționante secundele în care Ilie Dumitrescu a căutat în memoria sa numele acelui inter dinamovist, un „stângaci imens…” , da, Custov! Și minutele în care tot Ilie l-a evocat pe Fane Pârvu, „un fantastic pasator”. Dar ideea (mai bine zis, informația) care m-a biruit a fost aceea că Ilie, junior la Steaua, a fost fan Marcelino Răducanu. E un fleac, mă pot bagateliza cei cruzi și preciși, numai că nu mai există fleacuri la ora asta, ci doar leacuri la spaimă (scuzați jocul de cuvinte dintre fleac și leac, dacă mai avem voie și asta?).

Lucescu, cel mai bun
În această ordine de idei – dacă mai putem folosi expresia – trebuie să descriu mai amănunțit experiența mea cea mai tonică în materie de antipanică. E telefonul unui prieten care a dorit să-mi comunice imediat după ce a prins pe YouTube meciul România – Cehoslovacia de la Mondialul 1970 din Mexic. Nu-l mai văzuse. Avea 10 ani în ’70, aproape 60 azi. A stat vreo 90 minute neabătut, fără plictis (am murmurat spontan „Sandu Neagu”) și ținea să-mi spună neapărat care a fost pentru ochiul lui cel mai bun om al nostru: Lucescu! I s-a părut senzațional, încântător și nu și-a dat seama din meci ce însemna temporizarea… N-a fost nicio temporizare! Mi-am adus aminte la ce oră de noapte am văzut meciul, mi-a apărut pe loc numele cehului din poartă: Victor și imaginea mea căzând lat pe covor la 2-1 împreună cu prietenul meu cel mai bun, îmbrățișați de bucurie ca niște copii fericiți.

Cât costau Dobrin și Dumitrache?
Apoi mi-a apărut în fața ochilor, azi, în 2020, chiar Lucescu în ziua când, undeva la Sinaia, după Mondial, l-am întrebat care e cel mai bun fotbalist român și mi-a spus fără ezitare: Dumitrache! De ce: la Bologna, într-un amical chiar pierdut cu 1-3 mi se pare, Mopsu’ le-a înșurubat în aer un gol după care italienii au venit cu contractul pe masă. Desigur că nu s-a semnat nimic și e clar că n-o să-l sun pe Lucescu să-l întreb pe ce sumă era contractul. În fond, ar fi trebuit să fim demult în panică fiindcă nu vom ști niciodată cât costau Dumitrache și Dobrin în plină glorie…

E o întrebare prea nostimă pentru vremurile de azi? Ei, nu! Dar de internautul acela care cerea să ni se dea, în izolare, meciurile din Cupa Campionilor pe care nu le-am văzut pe vremea lui Ceaușescu ce ziceți, nu e o idee haioasă? Trăiască antipanicarzii, oricât ar fi de haioși!