O noapte neîndurătoare

Nimic mai brutal: ratarea rapidă a unei bucurii

Vai, va trebui s-o îndurăm și pe asta! – să ai 1-0 în min. 87, acasă, la Sevilla, să-ți fi izbutit minunea și să vină VAR-ul să-ți ia bucuria… Nimic nu e mai brutal decât să ți se ia o bucurie la care credeai că nu ai acces. Bucuria lui Păun și a tuturor celor care-l felicitau îngrămădindu-l în colțul terenului, bucuria lui Emil Grădinescu, care avea tot dreptul să ni se laude că el presimțise minunea, vai, nu…

Lopetegui nu știa, săracul!

Vine VAR-ul și ne zice că a fost henț la Traore în clipa declanșării atacului. Un henț infinitezimal, invizibil chiar și pentru arbitru, care lăsase faza să curgă până la șutul de 1-0 al lui Păun care l-a făcut și pe Lopetegui să dispere, luându-se cu mâinile de cap. Secunda aceea mi se pare esențială. Antrenorul Sevillei nu a observat hențul, nu a protestat violent către arbitru, pur și simplu s-a luat cu mâinile de cap, convins de victoria CFR-ului. Ca și Dan Petrescu, nu știa noul regulament. Acela care stabilește că e henț la orice atingere cu mâna a mingii, indiferent dacă mingea vine de la adversar, cum ne explica Cristi Balaj, fie și în contradicție cu domnii Porumboiu și Crăciunescu, la miezul acelei nopți neîndurătoare.

Stilul petrescian

Furios, Dan – fiindcă nu suntem de piatră, vorba lui Lucescu – a invocat vechiul regulament. Nu-l știa pe cel nou, aici erau vulnerabilitatea lui și norocul chior al lui Lopetegui. Ghinion negru: Dan e și cel mai aprig susținător al VAR-ului în campionatul nostru. Va trebui să-l îndure și în Europa League, eu asigurându-l că nu e singur în furia lui împotriva cui? A sorții? Oh, la la, ce vorbă mare! Andrei Crăciun a găsit o expresie mai pe limba noastră, îndurabil, adică ce se poate suporta. CFR-ul e o echipă îndurabilă – care poate îndura și cele mai grele imputări. I se poate imputa orice, mai puțin energia cu care se bate și se zbate în cel mai pur stil petrescian – dacă avem voie să inventăm un asemenea adjectiv în fotbal, și avem în numele altui Petrescu, Camil, directorul unei reviste intitulate cândva Fotbal.

Observația lui Maradona

E singura echipă din România care poate juca în Europa gândindu-se, fără a fi ridicolă, la o minune, capabilă să o și împlinească. În campionatul nostru, superioritatea ei mentală nevrozează toate celelalte echipe. M-am temut că la Sevilla va juca precum Craiova în derby-ul de duminică, intimidată de adversar, nevricoasă. Nici vorbă: a îndurat bine superioritatea celor care tocmai o învinseseră dezinvolt pe Getafe, a izbutit să nu-i lase în poziție de șut decisiv, amintindu-mi de vesela observație a lui Maradona: „A fi în careu și a nu putea trage la poartă e ca și cum ai dansa cu sor-ta” (la zi: cu VAR nu ar mai exista în fotbal „mâna lui Dumnezeu”).

Ratarea brutală a unei bucurii

Strict fotbalistic, mai degrabă Sevilla ar trebui să suporte imputările alor ei: cum poți să nu marchezi având minute întregi o asemenea superioritate tehnică și teritorială? Ce a jucat pe un teren impecabil, după ce la Cluj s-a indignat de calitatea gazonului? Firește, nu e treaba noastră s-o deplângem. Noi deplângem o bucurie pierdută rapid, exact când avea loc minunea ei. Putem spune că în ultima vreme nu ni s-a mai întâmplat să trăim un asemenea fenomen: ratarea brutală a unei bucurii fotbalistice. E îndurabil? Înainte de toate, suntem în fața unei întâmplări neașteptate.

O eroare stupefiantă

Fotbalul românesc, în halul în care este, a fost totuși capabil să înregistreze o performanță europeană: în deplasare, Clujul să elimine un grande spaniol! Pe toate ecranele lumii, un retur Sevilla-CFR 0-1 ar fi fost suspectat ca una din acele erori stupefiante de informație, precum România-Germania 5-1 în amicalul de pe Giulești… Ani de zile nu am putut uita acel scor. Ani de zile ne vom aminti de Sevilla-CFR 0-1 în min. 87, victorie anulată de VAR. Trebuie să o trăim și pe asta, vorba lui Hagi seniorul îndurând căderea Viitorului din play-off.