Ianis la ”ora copiilor”

Complicațiile nopții de joi

Noaptea de joi a fost una dintre cele mai complicate din biografia pixului meu de microbist anxios. Cu voie de la Dan Petrescu, necăjit și el, am trăit multe minute cu iluzia unui 1-0 posibil cu o Sevilla care era departe de a mă fascina, deși clujenii susțin că a fost cea mai bună echipă din câte au întâlnit pe parcursul lor european. Nu o să-mi permit să-i contrazic – ei știu mai bine -, dar i-am preferat pe cehii lui Stanciu și Masopust. Totuși, peste necazul minutului 82, acela al egalării, nu pot trece.

Sevilla nu m-a fascinat

Era clar că vor egala, dar ce mare nedreptate ar fi avut loc dacă rămânea 1-0 pentru Cluj? Deac zice că ei nu s-au retras după penalty, dar i-a silit Sevilla, cu clasa ei superioară. Personal, cred mai mult în socoteala lui Dan: Arla nu a avut de apărat mai nimic minute întregi… Încă o dată: Sevilla nu m-a fascinat, necazul lui Dan e îndreptățit. Nu a avut noroc, nici măcar puțin, acel puțin noroc cu care s-ar fi putut evita eroarea din apărare și ar fi rămas adoratul 1-0.

Țucudean e altceva decât Traore

Bănuiesc în Dan Petrescu un admirator al lui Simeone, al exasperantei tactici de a nu-i lăsa adversarului – fie el Salah sau Mane – niciun spațiu liber în careu. E regulamentar, vă privește dacă nu vă place, chiar dacă Simeone și-a extins meseria până la a fi organizatorul și șeful galeriei. Poate că și lui Dan i-ar plăcea să fie exasperant, nu bag mâna în foc deși aș face-o pentru a susține, da, cu foc!, ideea că un Țucudean e altceva decât un Traore. Oricum, am trăit minute întregi repetându-mi pueril că 1-1 la retur nu e 0-0.

Să fim curioși, dar nu fanatici!

Singura alinare în acele minute era Simona Halep, cu victoria ei asupra monumentalei Sabalenka, pe care, sincer, nu credeam că Simo o va învinge, după meciul ei chinuit cu tunisianca aceea. Alinare insuficientă fiindcă m-a străbătut viguros impulsul fotbalistic: ia să văd ce face Ianis cu Braga! Am prins meciul de la 2-0 pentru portughezi. Clar, nu? Nu. Am încremenit pe poziție. Eram implicat, nu făcusem unanimitate când scrisesem, după acel 2-1 entuziasmant al său, că e cazul să rămânem curioși la evoluția lui scoțiană. Am fost contrazis violent și inutil: bine, să fim curioși, dar nu fanatici!

Despre „copii”

Fără fanatism, sunt gata să scriu că am văzut cel mai bun meci din viața lui Ianis pe un teren de fotbal. Două goluri, unul dintr-o liberă la care aștept să mi se spună că bomba a deviat din zid, „băiatul” acoperind tot terenul, și în defensivă, gata să paseze rapid și luminos, „copilul” a fost năucitor de bun pentru câte antipatii îl vegehază… Rangers a întors la 3-2 conform fotbalului insular și Ianis a fost aclamat cum nici la Ovidiu nu ar fi avut parte.
„Copilul”? Care copil? Suntem la ora copiilor, în care un Haaland (19 ani) îl eclipsează pe Mbappe (21) – nu cu Florinel și Mihăilă trebuie să-i comparăm fără haz, ci cu alți „copii” de acolo, cu milionari ca Fati sau Joao Felix, care nu a făcut nimic cu Liverpool.

Steve G e esențial

Apropo, cine mă sună la miez de noapte să mă întrebe dacă l-am văzut pe Ianis? Prietenul meu constant, „cormoranul”, un tip de obicei rece la fiul lui Hagi, entuziasmat acum de cine? De Steve Gerrard, antrenorul băiatului! Se știe ce triști sunt azi „cormoranii”, au și de ce, Firmino nu a egalat în min. 94, cum îl așteptam, dar nici unul dintre ei nu va rata o clipă ca să-și laude oamenii. Am admis că Steve e esențial în evoluția tânărului machidon, copil doar pentru părinții săi.

Și, simultan, l-am revăzut pe Dan Petrescu murmurând straniu „În retur vom încerca o minune!”. I-am zis cu toată tandrețea „Și mai lasă-ne cu Traore! Adu-l pe Țucu! E chiar imposibil?”. Când v-am spus la început că am avut o noapte complicată, nu am exagerat.