Cea mai crasă neputință fotbalistică din mileniul 3

Ora la care miștoul cel mai crud nu ajută la nimic

Lamentabile în egală măsură, meciurile naționalei cu Suedia și Spania suportă totuși o deosebire, fie ea strict microbistă. Suedia a făcut până la pauză 2-0 și a lăsat-o așa. A fost un 2-0 cât se poate de blând față de cruzimea jocului. Spania – superioară Suediei în adevărurile ei – a marcat tot până la pauză dublu și a mai dat o boabă în final pentru un 5-0 la care pixul mi-a piuit amarnic de amuzat: „Vezi că nu ne-au dat 7 ca Maltei, știi care Maltă…”. Sigur că știam, aceea pe care o „zdrobiserăm” cu un penibil 1-0 la care antrenorul ei, supărat, pretindea că meritau un egal.

0-9 cu Ungaria, la Budapesta
Obiectiv cum sunt, am calculat repede că noi am luat 7 goluri la zero în două meciuri, ceea ce pentru această etapă finală cu scoruri dintre cele mai netrebnice (Anglia-Muntenegru, alt 7-0) e remarcabil… Cu un amendament, tot de microbist.

Dl Dumitru Dragomir a socotit că acel 0-2 cu Suedia a fost cel mai prost meci al naționalei din ultimii 45 de ani; țin să-i semnalez – cu bucuria care apare între doi maturi mulțumiți de memoria lor – că există din 1948, de 71 de ani, un 0-9 într-un meci oficial, dintre România și Ungaria, la Budapesta, când s-a întâmplat ceva întru totul nemaiauzit: la 0-7, din studioul radio de la București, s-a întrerupt emisia! Nu am imaginația necesară ca să văd cum s-ar telereacționa azi, dacă…

Nu mi-am terminat fraza fiindcă mi-a lovit pixul o frază din presa spaniolă: am fost la mâna și la mila lor! Adică ne puteau da 9, ba chiar 10, dar nu au vrut; li s-a făcut milă de neputința noastră de a lega 3 pase, de incapacitatea de a-i deposeda, de ușurința cu care ei ne deposedau, mulțumiți de un antrenament vioi, în care până și nenumăratele ratări puteau fi aplaudate.

Recunoscută pe față de Tătă și Stanciu – cei mai maturi din lot -, a fost cea mai crasă neputință fotbalistică etalată nu în ultimii 45 de ani, ci, ca să nu exagerăm, în meciurile celui de-al treilea mileniu.

Simplist, simplist – dar dacă altceva nu știm?
O neputință care nu ne va trezi mila decât așa, ca o ironie searbădă. Situația e de o brutalitate a unor adevăruri care fac inutile oricâte bancuri, oricât de reușite. Niciodată, în cele mai grele situații, nu vom duce lipsă de bancuri (ceea ce nu e chiar o tristețe pentru o națiune eminamente veselă).

Numai că acum ele nu ajută la nimic, ele sunt la fel de neputincioase ca fotbalul nostru incapabil să părăsească o a 4-a urnă valorică. Pentru a-mi duce ideea până la capăt, cel mai rezonabil moment, imediat după catastrofa de la Madrid, a fost prima frază a lui Vali Moraru: „E simplist să iei la mișto acest dezastru”.

Simplist, simplist – dar dacă altceva nu știm? Aud deja miștourile la adresa acestei idei mult prea decente.