Victoria de la 1 noaptea

Când 1-0 pentru noi nu e deloc cel mai frumos scor

De joi dimineață, Gazeta cerea – cu litere mari, pe-a-ntâia – „Încă o minune!”, termen introdus fără jenă, dar cu spor, de Dan Petrescu, în destinul meciurilor grele din cupele europene. Tot fără jenă, trebuie spus că joi noapte, la Rennes, nu a fost doar o simplă minune, ci vreo cinci…

Numerele norocului
Nu-mi aduc aminte repede de vreun meci european al vreunei echipe românești în care să se fi bucurat de atâtea „condiții obiective”. acelea pe care le numim cu drag „noroc” sau, și mai pompos, „baftă”. Se pot număra, că nu-s steagurile lui Pristanda: în primele 10 minute li se elimină portarul (1), avem 1-0 prin șutul impecabil al lui Deac (2), noul lor portar fiind un țânc (3), incapabil să înțeleagă ceva, în min. 28 ei au un penalty pe care-l ratează (4), CFR-ul ratează și el niște imense, dar care nu prea contează când e în 11 contra 10; imediat după pauză, ei rămân în 9 (5) și nu ne rămâne decât să vedem cum acest 1-0 – cel mai frumos scor pentru Dan – se poate rotunji și mai frumos, și mai logic la 2-0, la 3-0…

Contraminunea
Aiurea! La atâta baftă se întâmplă ceva care nu poate fi numit ghinion, ci contraminune. Din min. 65, când Rennes, în 9 oameni ratează o imensă și, mai departe, până la sfârșit vom avea parte de o cădere a CFR-ului în ridicol și de acolo în penibil; vedem un Rennes dezlănțuit, în atac cu 4-5 oameni din 9, un Burcă întru totul copleșit salvând în aut, un Arla apărând disperat, în timp ce comentatorii numără minutele cu fraze grotesc de adevărate ca aceea: „CFR-ul trebuie să reziste!”; apare cu totul natural cuvântul „incredibil”. Ce se mai poate spune după fluierul final al unui rus căruia nu ai ce-i reproșa?

Buimăciți de baftă
Aud imediat că e o victorie imensă… Cât de imensă? Imensă pentru punctajul din grupă, imensă că ne menține în primăvară… Dar nu e o victorie imensă și în penibil? Poate exista o victorie imensă și în penibil? Îmi trece fulgerător prin minte celebra expresie dintr-o epocă zisă de aur: „Situația e excelentă, dar nu disperată”. E încă în vigoare și nu numai în fotbalul nostru. Se discută dezinvolt despre relaxarea CFR-ului, convins că nu poate pierde în 11 contra 9. Care relaxare? N-a fost nicio relaxare, clujenii au fost buimăciți de bafta primei reprize. Acesta să fie adevărul?

Trebuie să apară, va apărea!
Nu-mi place să fac pe deșteptul care deține, singur, adevărul. Vreau să știu ce le-a spus Dan la pauză. Le-a spus vreo vorbă cu care să-mbătrânim împreună? Decid să nu mă culc până nu-l aud, trebuie să apară. Se face de ora 1 și apare. E și mai buimăcitor. „Dacă jucăm așa, nu avem nicio șansă… Nu m-a mulțumit niciun jucător… A fost cel mai greu meci, mai greu decât cu Lazio și Celtic… Rennes a fost fantastic și îmi doresc un public ca acesta… Nu meritam să câștigăm”.

Puțin sau mult penibili?
La 1 noaptea, pixul îmi alerga pe hârtie să rețin toate vorbele cu adevărat incredibile pentru un antrenor român după o victorie imensă, cu 1-0, într-o cupă europeană. Deac a fost ceva mai concis: „Nu e voie să se întâmple ce s-a întâmplat… Am fost puțin penibili”. Chiar dacă nu „puțin”, ci „mult” penibili era cuvântul care exprima adevărul. Era o victorie a adevărului fie la ora 01:10; mai rămâne, sarcastic, să contăm în retur „pe băiatul ăla mic din poarta lor”, fiecare victorie cu sarcasmul ei.