Odele și pronosticurile

De la Ovidiu la Milano am trecut prin toate stările

Nu-mi aduc aminte de când nu s-a mai întâmplat așa ceva; îmi face plăcere să cred că luni seară am trăit o premieră. Adică: la un minut după încheierea meciului Viitorul-Gaz Metan, când s-a dat legătura în studio, Radu Naum și invitații lui – Gabi Balint, Ion Crăciunescu și Ionel Dănciulescu – aplaudau! Aplaudau ceea ce văzuseră: cel mai frumos meci din campionatul nostru. Am făcut-o și eu, agitându-mi vesel pixul între degete, silindu-l apoi să noteze toate elogiile – meci minunat, colosal, fabulos…

Atenție la adjective!
Și atunci, la cald, și acum, la rece, am avut o reținere. Blândă: scorul, acest 4-1, era prea sever, prea nedrept. Gaz Metanul confirma că – alături de Botoșanii aceia cu care făcuse un 1-1 memorabil – este o revelație. La noi – trebuie precizat imediat. Lângă adjectivele acelea entuziasmate, am o idee fixă: de câte ori vedem ceva mai ca lumea în fotbalul nostru, să avem grijă a sublinia, rece și tehnic, că este „peste medie”. După care ne putem întoarce la acest Căbuz care a fost determinant în acest 4-1, el scoțând vreo 4 șuturi aparent imparabile…

Miștourile ne vin de hac
Dar ce face dumneaei, viața, aia căreia nu-i pasă de binele și răul din mintea și pixurile noastre? La o zi după „cel mai frumos meci din Liga 1” ne-o aduce pe Slavia Praga în fața Interului milanez. De câtva timp, Slavia asta e de-a noastră, în orizontul nostru de speranțe și îndoieli – în niciun caz o grandioasă, o inaccesibilă. Ea face la Milano un 1-1 uimitor, deși pentru Dan Petrescu nu e deloc o surpriză; el ne-a spus din timp că e o echipă între fantastică și foarte bună, găsind timp să se plângă de miștoul la care a fost supus pentru o asemenea afirmație. Nu am fost niciodată printre asemenea miștocari, așa că pot dezvălui liniștit la ce m-am gândit văzându-i pe cehii aceia conducând-o pe Inter cu 1-0 până în min. 90Ă3. Ei bine, nu m-am gândit la ce-ar fi făcut Clujul acolo… M-am gândit la cel mai frumos meci din campionatul nostru, la proaspătul Viitorul-Gaz Metan.

Un joc naiv
Greșesc? Fie! O scriu însă în pofida oricăror obiecții; o spun fără nicio indignare – nimic nu e azi mai ușor, în fotbalul nostru și dincolo de el, decât să fii indignat. Ca atare, fără dorința de scandal (altă mare plăcere a lumii de azi), fără impulsul vreunei blazări, nu ezit să scriu că față de Slavia-Inter, cel mai frumos meci din Liga 1 română apărea ca un joc naiv al unor băieți dotați pentru fotbal, dar nu mai mult, deocamdată. Sper că nu sunt abuziv. Problema asta – a maturizării băieților noștri din afară și dinăuntru – nu e numai în România. În toate meciurile primei etape din Liga Campionilor, s-a stat cu lupa pe ceea ce fac puștii prodigioși, alde Fati, alde Joao Felix, alde Vinicius jr., amestecându-se în ode milioanele multe cu anii lor foarte puțini.

Bătrânul Di Maria și tânărul Haaland
Joi dimineață, după consumarea primei etape, ce să vezi? „Monstrul golurilor” (prea mulți monștri, nu credeți?) e unul Haland, un norvegian de 19 ani, cu totul obscur față de un Fati care, la Salzburg, dă 3 din 6 celor de la Genkul lui Ianis, rezervă care intra la 2-6… După ochiul meu, acest puștan ar trebui obligatoriu să împartă gloria zilei cu un vârstnic de la Paris, numit Di Maria, cu adevărat formidabil împotriva Realului din Madrid. Și când te gândești că cineva scria că PSG va trăi o înfrângere rușinoasă…. Se impune deci prudență în ode ca și în pronosticuri. E categoric să renunțăm la a mai fi categorici.