Un verdict: ce-o fi o fi! 

Cât ne mai bălăngănim între tur și retur?

Hotărăște-te, îi cer pixului meu – mai așteptăm retururile ca să ne pronunțăm clar și echilibrat? Mai e ceva de așteptat, vreun Liberec de altădată, vreo nebunie de retur, vreo speranță, pardon de expresie?

Astana sau Maccabi? Nu aceasta e întrebarea!
„Șanse mici, mici!”, articulează lucid Dan Petrescu, antrenorul celei mai valabile echipe românești care, în tur, acasă la ea, a înfruntat cea mai valabilă europeană din câte ne-a sortit UEFA; cel puțin acum, după acest 1-1 cu Celtic, nu ne mai batem cu capul cu grozava problemă: care-i mai bună, Astana sau Maccabi?, și dacă a le fi biruit este sau nu o performanță.

Mâlos, milos
Totuși, ca să stăm ceva mai blând, CFR a fost singura care în aceste 3 meciuri tur, pe teren propriu, a dat un gol! Celelalte două, Craiova și FCSB, nici unul! Cu Craiova trăim o melancolie – nu după Balaci, Cârțu, Donose și celelalte suflete majore, ci după cei mai apropiați, un Băluță, un Mitriță, un Gustavo sau chiar un 0-3 cu Milanul într-un meci spumos, cu totul altceva decât acel 0-0 mâlos și deloc milos cu Honved.

Altul era evenimentul
Cu FCSB nu mai e nici melancolie, nici nostalgie. Nu are nume, nu știm cum îi zice sentimentului, exact ca patronul care nu știa cum îl cheamă pe polonezul angajat cu câteva ore înainte. În acest 0-0 mai mult discutabil decât onorabil, evenimentul nu a fost pofta de joc a lui Coman, nici „imensa” lui Panțâru din final. Evenimentul nopții a fost apariția lui Mircea Lucescu coborând din tribună în vestiar printre băieții total derutați de câte li se întâmplă.

Superironia
Mircea Lucescu însuși în vestiarul fostei Steaua pentru a-i sfătui cum să joace pe urmașii eternilor rivali ai lui Dinamo era o scenă abracadabrantă din epopeea națională a fotbalului nostru; bine că mai suntem în viață câțiva capabili să surâdem cu multe înțelesuri la această superironie a timpului mereu gata să râdă de noi și de ale noastre; se zice că patronul FCSB-ului l-a rugat să coboare măcar în vestiar, dacă nu a putut să-l convingă să fie antrenor la echipă (asta ne mai lipsea!…). Pe cine mai izbutește azi să convingă acest fost războinic al luminii? Dumnealui se laudă că a distrus-o pe Dinamo și iată că azi, în clasament, FCSB (locul 9) are 1 punct mai mult decât Dinamo (locul 11). Ca să fim drepți, ar trebui ascultat (și nu e!) doar când cere să fie sunat după ce se va califica în grupele europene.

Jos realitatea!
Pentru tot ce urmează european la noi, cea mai sigură generalizare e în verdictul lui Mateiu, craiovean: „Ce-o fi o fi…”. Pe plan național e însă presant să știm că cel mai bun meci al campionatului a fost cel din etapa a 4-a – Botoșani-Gaz Metan, două echipe neeuropene, dar care joacă bine ceva ce se poate numi fotbal. Pe plan mondial, e mai mult decât lată – e stupefiant: să dai pentru un om numit Neymar 129 de milioane plus unul numit Modrici – te lasă în acea stare pe care doar poeții noștri o pot defini: „Uau”, titlul ultimului volum semnat de Dan Sociu și „Jos realitatea!” al lui Florin Iaru.

Nu cred că sunt deplasat invocându-i în Gazeta Sporturilor, care nu poate ignora cât de puțină poezie a mai rămas în fotbal. Aud imediat: hai, lasă-ne, de poezie ne arde acum?