Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
Sper să nu exagerez: dispare George Becali?!

Nu, după meciurile de marți și joi, nu văd ce m-ar putea abate de la regula mea de aur: niciun tur fără returul său! Nu avem niciun motiv pentru a fi categorici în DA-urile și NU-urile năprasnice. Superstițiile lui Dan […]

...

La ora când bombonește toată lumea…

E bine că s-a calificat FCSB-ul pentru un play-off-of-of, e foarte bine că CFR-ul lui Dan e oricum calificat între europenele de speriat, ar fi fost chiar binișor dacă la Atena, Fortes ar fi știut cum să-și pună capul spre […]

...

Un verdict: ce-o fi o fi! 

Hotărăște-te, îi cer pixului meu – mai așteptăm retururile ca să ne pronunțăm clar și echilibrat? Mai e ceva de așteptat, vreun Liberec de altădată, vreo nebunie de retur, vreo speranță, pardon de expresie? Astana sau Maccabi? Nu aceasta e […]

...

O noapte fără nicio filosofie

Noaptea de 1 spre 2 august a fost mai mult decât teribilă, monșer, deși Bogdan Andone a apreciat că „nu-s multe de spus”. Cum să nu fie când sub ochii noștri a trecut „cea mai rușinoasă eliminare din istoria fotbalului […]

...

Strigătele mentalului meu

Ce fac, ce facem? Am două legi strict intime: 1. Nu discut despre meciurile pe care nu le-am văzut în direct; 2. Nu discut meciurile din tur fără returul lor. Noaptea de joi, 25 iulie, mă silește la o revizuire, […]

...

O noapte fără nicio filosofie

Groază și rușine de la Craiova la Giurgiu

Permalink to O noapte fără nicio filosofie
sâmbătă, 3 august 2019, 9:10

Noaptea de 1 spre 2 august a fost mai mult decât teribilă, monșer, deși Bogdan Andone a apreciat că „nu-s multe de spus”. Cum să nu fie când sub ochii noștri a trecut „cea mai rușinoasă eliminare din istoria fotbalului românesc”, „cel mai rușinos meci din istoria României”? (părerile atât ale antrenorului, cât și ale patronului).

Coeficientul care ne dă în cap ca petarda
Adică? Nu încape niciun adică: la Giurgiu, în pauza returului, armenii învinși acasă cu 3-0 aveau 3-1 și la 4-1 descalificau vicecampioana României, aceea care dă în cap cu coeficientul ei UEFA tuturor echipelor românești. Simultan și fără nicio exagerare, la Craiova se cerea avizul la cel mai înalt nivel european dacă meciul cu Honved putea continua în condițiile în care arbitrul central a căzut lovit de o brichetă/petardă în min. 119 al prelungirilor; după o jumătate de oră de consultări, s-a trecut la penaltyurile care ne-au eliberat de groaza unui 0-3 în favoarea oaspeților, ceea ce Papură zicea că ar fi fost „prea mult”. Am rămas deci cu o groază mai mică – aceea ca să ni se suspende doar terenul…

Filosofia corectă?
Pentru ca tot ce se petrecea la Craiova (să vină pe loc UEFA, nu DNA-ul!) să pară oarecum mai puțin rușinos decât o eliminare la Giurgiu, Coman a făcut 2-3, așa a rămas, deși armenii ăia jucau parcă pentru un 5-2 și de ce nu? Cea mai mare rușine nu a mai avut loc, dar încă nu e gata. La miezul nopții, Bogdan Andone a anunțat că demisionează, enunțând o singură părere de rău: „Nu am avut timp să demonstrez că filosofia mea despre fotbal e una corectă”.

Dragoste de înțelepciune
Ce? Filosofia!? De ani de zile, termenul acesta bântuie în vocabularul fotbalului nostru, dar niciodată nu m-a scos din sărite ca în noaptea asta întru totul destrăbălată; nu cred că la vreun curs de antrenori români li s-a explicat de unde vine – din grecește: dragoste de înțelepciune. Unde să găsești, pentru toate păcatele noastre, dragoste de înțelepciune printre antrenorii și patronii fotbalului românesc? Ultima oară am auzit-o de la patronul FCSB și antrenorul său, Teja. Aveau, textual, aceeași filosofie: posesia!

Zi-i altfel, zi-i bărbăție!
Atunci zi-i posesie, zi-i 4-4-2, zi-i bărbăție, zi-i draaagoste, zi-i politică – exact, politică, așa cum s-a pronunțat tot în această noapte fostul patron al lui Andone: „Politica mea înseamnă bani și pe banii mei fac ce vreau!”. E mult mai curat murdar și, mai ales, mult mai puțin bombastic și ifosativ decât „filosofie”. Fotbalul românesc – nu știu la alții cum e, da’ mă rog – nu are nicio filosofie. Propun – nu știu să bat cu pumnul în masă – să comitem un act de adevărată înțelepciune eliminând orice filosofie din vocabularul celor care răspund, zi și noapte, de fotbalul nostru. Poate că o să vă pară un fleac, un amănunt fără importanță, vai, chiar un intelectualism, cum se spunea cu dispreț pe vremuri – totuși -, cum se spune azi insistent -, pixul meu nu se va da bătut.

În această privință, țin demult la ideea unuia din cei mai importanți filosofi ai sec. 20, care a clarificat problema cu o simplitate redutabilă: „Fotbalul ar fi foarte simplu dacă nu ar exista jocul adversarului!” (J.P.Sartre).

Comentarii (8)Adaugă comentariu

Laur (2 comentarii)  •  3 august 2019, 13:34

Maestre, de ce vă feriți să-i ziceți pe nume acelei echipe? Echipa ce joacă în Giurgiu, cea cu coeficient. Fiți bărbat!

Lari (2 comentarii)  •  3 august 2019, 13:38

Lămurit, gata! :)) Mai era un filosof în secolul 20, unul care îl lua pe Sartre peste picior și-l muta la „altă masă”.

motanul incaltat (22 comentarii)  •  3 august 2019, 14:24

Bogdan Andone-parerea mea- e ca n-a avut timp sa devina un "MISTER". Cind un *** de fotbalist vine la interviuri si te face "Mister" atunci da-cred ca poti sa ajungi sa crezi ca esti cineva....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

vasco (4 comentarii)  •  3 august 2019, 21:19

Cum fără nici o filozofie?Adică regele Hagi e mai prejos decât Sartre?”Ai ,n-ai mingea,dai la poartă” e cea mai adâncă dintre filozofii,Sartre e diletant

gicu (228 comentarii)  •  3 august 2019, 23:19

Sanatate, maestre!

stefan al doilea (14 comentarii)  •  4 august 2019, 8:49

Drag imi este acest domn Radu Cosasu! lucrurile capata alta culoare si alt miros dupa ce-l citesc! este singurul *invatator* din presa...ii doresc multa sanatate si multi ani!

Lenroc (4 comentarii)  •  4 august 2019, 19:06

Minunat articol, dacă subiectele articolului ar pricepe ceea ce exprimă atât de frumos dl. Cosașu ar fi un mic miracol.

alex (11 comentarii)  •  9 august 2019, 19:26

Steaua a murit de vreo 16 ani! Nu mai exista. Oale si ulcele! *** din liga 4 face de ras istoria unei foste mari echipe. Nu are nimic in comun cu Steaua, decat un nume castigat cu o justitie despre care vedem si in aceste zile cat e de cinstita. Echipele se nasc si mor. Obisnuiri-va cu gandul ca si Steaua a murit si orientati-va spre echipe de viitor: Clinceni, Voluntari, Chiajna, Balotesti, Brafadiru, etc. Steaua a decedat scum 16 ani, dragii mei! Rest in peace! Despre morti, numai de bine!...Sic transit gloria mundi! Semneaza: "Un stelist indurerat"

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează