Strigătele mentalului meu

Cronica unui meci nevăzut

Ce fac, ce facem? Am două legi strict intime: 1. Nu discut despre meciurile pe care nu le-am văzut în direct; 2. Nu discut meciurile din tur fără returul lor. Noaptea de joi, 25 iulie, mă silește la o revizuire, deși mă găseam într-o situație hai să-i zicem mulțumitoare: FCSB, pe văzute, învinsese cu 3-0 acolo, în Armenia, rezolvând problema cea mai grea a primei reprize – cum s-a putut ca omul din poartă, Andrei Vlad, să fie cel mai bun dintre toți băieții lui Andone? Scorul de la Gyor, chiar fără de imagini, un imobil 0-0, nu mă deranja. Când au început să curgă – sus, în colțul din stânga – golurile de la Gent cu precizarea minutelor respective, 2-1, 3-1, 4-1, 5-1 la pauză, am înțepenit.

„Ce facem?”, îi întrebam, în gând, insistent pe confrații jmei din studio. „Ce faci?”, îi strigam din mentalul meu lui Vali Moraru, om pe care nu-l cunosc personal și la care, bineînțeles, nu am strigat niciodată. De la 6-1 (min. 50), am încetat să fiu vehement, m-am decis să las memoria în pace, chiar dacă nici ea nu tăcea.

După care, ce să vezi?, un 6-2 (min. 56), un 6-3 (min. 61), dar mai ales ce să auzi? Scorul încremenise și el, iar noi (pot scrie așa) ședeam de vorbă fără disperare cu dl Marcel Popescu și cu dl Sorin Cârțu despre Craiovița noastră (Cârțu observând primul că totuși Viitorul a dat 3 goluri); a apărut în auz și dl Becali relatând pe larg cum îi va telefona tatălui lui Man ca de la acela să se extindă la soarta FCSB-ului, care „dacă ești FCSB, trebuie să joci din prima secundă!”, l-am auzit și pe Miriuță, bonom ca de obicei; în fine – cu scorul încremenit la 6-3 – s-au dezlegat câteva idei la obiect, principala fiind aceea a lui Ilie Dumitrescu, care ne-a enumerat de 2-3 ori, pe degete, câte valori au lipsit din această echipă a Viitorului care conduce în campionat cu un golaveraj de 6 „boabe” date și zero primite. Avea dreptate și dacă avea dreptate, ce mare scofală în aceste condiții când ridicolul nu numai că nu moare, dar înoată viguros în penibil?

Vali Moraru ne-a adus vestea cea mai urgentă: „Gică Hagi și Gică Popescu nu sunt de găsit”, dar a mai avut humorul să ne informeze că după opinia lui Bogdan Andone, FCSB nu e, deocamdată, calificată. După care a fost admirabil de concis: „Atât deocamdată! Să aveți o noapte frumoasă”, în timp ce pe ecran stăruia un titlu: „Viitorul a pierdut primul set cu Gent”. Am și eu puterea unui zâmbet al memoriei nedomolite. Expresia îi aparține lui Eftimie Ionescu, nea Mache Ionescu al nostru, după ce a plecat de la acel neuitat 6-4 Iugoslavia – România: „Nu ne mai dau și setul 2?”.

Dimineața, după noaptea asta penibiloasă, am citit în Gazetă că Hagi nu exclude o remontadă de 3-0 sau 4-1… Păi, nu facem bine toți cei care nu discutăm un tur fără returul lui? Nu? De ce? „Lăsați-mă câteva zile să-mi clarific sentimentele” – cum spunea patronul lui Hapoel Haifa apărându-l pe Tamaș, „care nu e perfect, dar e un tip minunat”.