Cum să ne bucurăm foarte puțin!?

O noapte în care nu am fost răi cu noi înșine

Problema cea mai grea pentru noi, microbiștii de acasă, este cum vom suporta acest 4-1 cu Croația întru totul neașteptat.

Dan Petrescu a formulat-o ca nimeni altul în aceste ore când ni se propune să ne gândim deja la o generație de platină, după aceea de aur:

„Să rămânem cu picioarele pe pământ și să ne bucurăm foarte puțin”. Cât? Repetă! Foarte puțin! E foarte greu – păi, de când o națională a României nu a mai dat, la un turneu european, un scor entuziasmant și cui? Dacă nu au ieșit oamenii în stradă, cum visează Rădoi, totuși am primit multe telefoane de la câțiva dragi zăpăciți cu care am un trecut duios de la Guadalajara și după…

Unul m-a sunat pentru Băluță, cu ce dribling subtil l-a întors exact pe fundașul croat care declarase că ne va bate și pe noi, și pe englezi, și pe francezi (eu mai contez pe croați).

Cu altul m-am pus de acord (ca și UEFA) că Pușcaș a fost omul nostru nr. 1, dar nu am putut trece peste acest Ivan care nu știe să marcheze în situații de unu la unu. În general, nu am fost răi (mare lucru!) și se poate spune că a dominat verbul „a plăcea”; nu știu dacă asta înseamnă că ne-am bucurat prea mult sau foarte puțin, cum ne-o cere Dan. Cert este că după 25 de ani – lăsați-mă să exagerez! -, am trăit o noapte în care am fost ceva mai mult decât mulțumit.

Azi sunt mai rece și mă gândesc că totul va fi decis de rezistența psihică a băieților în condițiile cu care fizicul își face de cap – iertați-mi stângăcia expresiei, dar poate că e potrivită având în auz cât de des li se spune acestor U21 „copii”.

Oricât sunt de copii, se faultează des și dur, chit că după aceea se prezintă scuze. Și mai complicat va fi dacă ne vom vedea conduși pe tabelă, situație care nu ne place deloc; cu Croația, am avut cea mai favorabilă pornire: 2-0 în min. 14, dar… ah, acest permanent „dar” care nu e câtuși de puțin o copilărie.

Fără s-o doresc, orice remontadă ne va spune – la fel de precis ca știința de a îngheța un scor fericit – cât valorează moralul acestor băieți. Și ca să nu fiu pervers, ca să rămân cu picioarele pe pământ, să marchez o surpriză și mai mare decât acest 4-1 al Cenușăresei române (ce bine că ne iau așa!): Polonia – Italia 1-0, într-un meci care nu ar fi exclus să intre în topul celor mai cumplite defensive ale turneului.

Autobaza poloneză i-a lăsat cu buzele umflate pe Chiesa și ai lui, dându-ne, conform tradiției ei, un portar cu nume ușor de rostit: Grabara. Grăbiți-vă să-l memorați!