Te salut, Premier League, oriunde te-ai găsi!

Hazard, mai mult decât perfectul 

Pentru cei, fie din ce în ce mai puțini, care mai știu și cărora le mai place să citească un ziar, miercuri, Gazeta a oferit un moment de farmec jurnalistic.

La pagina 19, în avancronica finalei de la Baku, Hazard spunea că dacă va cuceri trofeul, dacă Chelsea va învinge „sezonul se va putea numi bun, nu perfect”. La pag. 23, Icardi, după calificarea Interului în grupele Ligii și chiar după ce ratase un penalty cu Empoli, parcă îi răspundea în aceeași problemă: „Viața nu trebuie să fie perfectă ca să fie minunată”.

După finala asta somptuoasă, Hazard ar putea semna declarația lui Icardi. Exact: el a jucat minunat, fără să-i pese de perfecțiune, găsind-o însă de nenumărate ori. Măsurându-mi bine entuziasmul, susțin că acolo, în acea stranie străinătate azeră, el a fost – strict în acest final de sezon la noi, în Europa – peste Messi și noul său rival, Mbappé, ca să nu mai vorbim de Ronaldo… Pe (aproximativ) tot ce a pus piciorul și privirea, în pasele, în cursele, în verva inspirației sale, el i-a adus într-o stare de grație pe Giroud și Pedro, mari ratangii nu o dată, ca și pe cei din așa-zisa apărare, alde David Luiz, Jorginho, Kanté, rareori la acest nivel de determinare.

Am bucuria imputativă: de ce, de-a lungul atâtor ani, nu l-am pus lângă cei foarte mari? L-am pomenit deseori, dar nu am insistat. Poate din teama de-a nu fi prea original, prea deștept, prea ifosativ. Recunosc: teama de ifosativ nu e un sentiment al zilelor noastre, încă nu mă deplâng.

Totuși, ceva mai original decât această finală europeană la Baku e greu de găsit în fotbalul anului 2019. Ea a avut o telesavoare a ei, fiindcă fără tele azi nu se poate discuta. Ce savoare, dom’le, să fim serioși… Să fim: finala asta a doi granzi din Premier League nu a avut mai nimic, ca public, din tribunele englezești. Toate agențiile lumii au transmis intens cifrele fanilor londonezi care au renunțat la bilete. Câți au mai fost în tribune nu ni s-a spus și mai toată prima repriză camerele de luat vederi nu i-au filmat, iar cele de sunet nu au înregistrat decât vuietul unui stadion în penumbră. Nu o să vibreze azerii ca la noi, în Premier și, fără gol, meciul părea, într-adevăr, cum aprecia Andrei Niculescu, cam amical.

Abia de la 1-0, la minunăția lui Giroud, finala s-a încins mai pe englezește, chiar la 2-0, la 3-0 și, desigur, la 3-1… Atunci TV-ul a început să fie TV și a descoperit, în sfârșit, prim-planurile fanilor londonezi aflați la 10.000 km departe de casă. Mulți, puțini, erau ei, cei pe care-i știm, cei adevărați, unii urlând de fericirea golurilor, alții tăcuți, cu privirea și lacrimile ascunse în palme, la 1-4. Imaginea cea mai tare: puștiul tristuleț, adus până la Baku de tatăl său, fan Arsenal… Te salut, Premier League, oriunde te-ai găsi!