Mai facem și de-astea, vorba lui Hagi

O pledoarie pentru un cuvânt considerat neserios

Sunt toate șansele ca în vârtejul și vertijul comunicărilor noastre să nu se dea importanță scenei de pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești (100 spectatori), aceea din min. 79 al meciului FC Hermannstadt-Viitorul; după ce Eric, cu un șut cam magistral, a făcut 3-2, Gică Hagi s-a aruncat în brațele lui Miriuță, antrenorul adversarilor (o precizare inutilă), amândoi s-au îmbrățișat veseli de parcă ar fi biruit împreună.

Clișeul ar zice că a fost halucinant.

Nu – dicționarul ne permite s-o spunem mai pe românește și mai nostim: a fost fistichiu. Serioși și permanent dați dracului, nu mai avem niciun gust pentru ce este fistichiu. Hagi – surprinzător?- mai are, căci uite ce a spus: „Da, l-am îmbrățișat pe Miriuță. Mai facem și de-astea, ca-n copilărie.

Ce atâta tensiune, presiune?!”. Mi-a plăcut, deși am auzit imediat un dur: „Care copilărie?, că aia de azi are câtă tensiune încape…”.

Nu descurajez, insist. Chiar FCSB-Craiova a avut multe aspecte direct fistichii. De pilă, ni s-a spus de la bun început că gazonul e impecabil și așa părea. Era relativ multă lume, foarte frig, ceea ce a asigurat un ritm și o viteză peste media campionatului nostru, un supermeci strict la nivelul Ligii 1, un meci chiar pentru titlul de campioană strict a României, mai mult nu aș spune dacă mă gândesc la ce se joacă în primăvara asta europeană de unde au dispărut abia acum Rapid Viena și Malmo (inutil să precizez de ce tocmai ele).

Fistichiul maxim a fost, desigur, penaltyul bătut de Pigliacelli, bine montat între rugile de dinainte și exaltarea de după ale unei doamne sau domnișoare craiovene care ar merita să rămână în orice telegeneric serios.

În aceeași ordine a ideii, mi s-a părut, chiar peste fistichiu, unanimitatea părerilor bune despre meci. De la comentatorii Gazetei până la cei TV, de la Țicleanu până la Panduru, se putea face un film intitulat americănește „Toată lumea spune „Mi-a plăcut!””.

Scena cea mai consistentă ar fi aceea a polemicii amicale dintre Cornel Dinu și Basarab Panduru, amândoi în picioare, discutând pe larg și gestual primul gol al lui Hora, unde și cum a stat fraierul acela de Kelici…

Altfel, nu s-a lăsat cu mari și îndelungi supărări: nu s-a spus mai nimic despre finalul cu intense ruperi nu de ritm, ci de oscioare, nu am auzit vorbe grele despre arbitraj și penalty, nu a fost luată în seamă obiecția lui Mangia, căruia i s-a părut anormal să se vorbească înainte de meci, timp de 7 zile, despre arbitru. Anormal? Săracul Mangia, era dulce… N-a fost nimic scandalos, a fost cel mai bun meci al sezonului, mai facem și de-astea, vorba lui Hagi. Totuși, ca să traducem ceva mai cult fistichiul nostru, nu vi se pare extravagant?