O Simona Halep elegantă

Un cuvânt nou în gazetăria noastră sportivă

Chiar dacă nu intră în obișnuințele de fiecare zi, țin azi să salut apariția unui cuvânt nou în viața frazelor noastre scrise pe hârtie sau pe sticlă. Explicând despărțirea de ultimul ei antrenor, Simona Halep a folosit – pare-mi-se, pentru prima oară în vocabularul gazetăriei sportive – cuvântul „chimie”: între ea și el „nu a existat chimie”.

În fluxul fără de odihnă al atâtor vorbe – de la penibilul bombastic până la crunta vulgaritate -, invocarea acestei „chimii” sentimentale mi-a apărut ca, iertați-mă!, o decență, ca un act de discreție, în cele din urmă ca o eleganță în expresie. Asemenea calități nu au azi nicio „căutare” pe aparaturile zilnice. Firește că pot apărea curiozitățile acerbe – „Hai, dom’le, ce e aia cu chimia?, să ne spună concret, clar, cum și de ce nu s-au înțeles…”. Trebuie spus că și antrenorul a dovedit aceeași eleganță, aceeași atitudine antibarfă, antiscandal. Chiar dacă nu s-a referit la chimie, el a precizat că între Simona, „o campioană grozavă, o fată de nota 10” și el a existat o nepotrivire: „Nu ne potrivim, nu o pot ajuta…, nu am vrut să fiu antrenorul ei doar pentru un salariu; amândoi am înțeles că ar fi o greșeală să colaborăm” (iar aud: „Dom’le, lasă-ne, cum a fost cu salariul…?”).

Ca să nu fiu angelic sau idilic, să nu trec peste surâsul pe care mi l-a provocat această concluzie a ei: „Acum simt că am nevoie de libertate, vreau să joc și să pun în aplicare tot ce am învățat de la Darren”.

Zău? Fără a-i îngrădi libertatea, mai ales aceea de expresie, m-am gândit imediat la chipul Simonei în numeroasele intervenții ale lui Darren pe teren. Ca să fiu și concis, să scriu că deseori, în acele momente, ea îl asculta cu suficiente enigme pentru chimia dintre ei; părea rece, impasibilă, căci nici ea nu e o angelică, o idilică, așa că trebuie să-i lăsăm și libertatea expresiei fizionomice; are toate drepturile să facă ce vrea cu ochii și buzele ei, admițând însă că și ea este o ființă dificilă. Încât, surâzând, nu mă miră ca acum, în libertate, precum zice, vrea să aplice tot ce a învățat de la Darren, inclusiv (nu-i așa?) în momentele când îl asculta impasibilă. Altfel nu se explică chimia acestor complicate sentimente, stabilită cu Darren și respinsă în scurta experiență cu „acest om foarte amabil, cu care rămân prietenă”. Iar aud: „Cine te crede?”, întrebarea unor mulțimi de incompetenți în inteligență, dar avizi să dezlege secretele unui contract. Mai gravă este opinia unor specialiști în materia unui lob: „Fără antrenor, Simona nu se va descurca în marile turnee”. Îmi iau libertatea – azi nu prea agreabilă – de a rămâne curios.