Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

Banii, banii!

Situația la zi: la sume mici, adjective enorme

Permalink to Banii, banii!
vineri, 1 februarie 2019, 6:43

Ca să fiu clar de la bun început, nu sunt exasperat, nici indignat de transferurile acestea scandaloase ale lui Stanciu și Mitriță spre Asia și America; dimpotrivă – sunt de părerea întru totul minoritară a lui Basarab Panduru: „Nicușor nu e de acuzat, banii sunt cei mai importanți în viață”. De părerea lui Gică Popescu: „Să nu-l criticăm pe Stanciu…”. De părerea lui Claudiu Niculescu: „E corect ce a făcut Stanciu, azi e greu să reziști banilor”.

Minoritari, ei sunt fotbaliști în toată puterea cuvântului și știu pe ce lume trăiesc. O lume – în primul și în penultimul rând – a banilor. Dreaptă sau nu, în niciun caz fotbalul și oamenii lui nu au de ce și cum să i se opună. Decât dacă vor să fie caraghioși. Desigur, la noi, din cauza unui patron dogmatic și lozincard (blând spus!) în a pune banii mai presus și în afară de orice, adevărul lor, al banilor, ne-a devenit foarte antipatic ca tot ce ni se flașnetează prea des; însă aici, el nu este caraghios, ci direct respectabil.

Nu există azi cineva care să să nu aibă grijă în a-l lăuda pentru că e singurul care „bagă mâna în buzunar” pentru fotbalul românesc; s-a cam uitat că tot el, după un meci prost al lui Stanciu, a declarat că e gata să-i dea 1 milion Milanului, numai ca să i-l ia de pe cap. Humorul dur al vieții este acesta: tot Stanciu e pe locul 1 în transferurile FCSB-ului, acela cu Anderlecht și cu ce mare vuiet! Eh, cât de mare? La fel de mare ca aceste 10 milioane cu care Sparta Praga îl vinde acum la Al Ahli. Chiar dacă suma nu e cea exactă, ea e socotită la noi colosală, tot așa cum oferta de la New York către Craiova lui Mitriță este apreciată, precum am citit pe românește, drept aiuritoare.

Aici, mă răzvrătesc ca om al cuvintelor, ca om al adjectivelor. Cum să fie amețitor, azi, pe piața mondială a fotbalului, un contract de 7-8, hai 10 milioane (în euro sau dolari)? Ne-am pierdut simțul banilor și, prin urmare, al superlativelor? E foarte puțin, stimabile – mai lasă-ne cu exagerările! Nu zic să mergem la sumele grandioase, copleșitoare, inadmisibile de peste 100 de milioane ale supergranzilor, nu, luați-le pe alea mai mici, de pe o hârtie fie și uitată într-un restaurant cu viitoarele transferuri ale directorului sportiv de la Juventus (un Meme al lor): de la 40-50, niciunul sub 20!

Dacă vrem să știm starea fotbalistului nostru și a patronatului său în lumea mare, să rămânem la sumele reci și mici, fără a le însoți de adjective cu adevărat scandaloase. Sau să precizăm imediat, în paranteză: 10 milioane (sumă colosală pentru fotbalul românesc). De ce nu ar fi patriotic, dacă am fi exacți? E o întrebare dincolo de fotbal.

Comentarii (27)Adaugă comentariu

joop[ (5 comentarii)  •  1 februarie 2019, 8:17

Felicitari ! Ca intotdeauna la obiect . Multa sanatate.

victor L (127 comentarii)  •  1 februarie 2019, 9:03

Sanatate, domnule Cosasu. Că bine le ziceti!

mg (111 comentarii)  •  1 februarie 2019, 9:07

..fără să rupă gura târgului pe undeva, Nicuşor a devenit totuşi, spre mirarea noastră, a celor care-am văzut cam ce(nu) poate, "noul decar" al fotbalului românesc(10 de la belgieni, plus 10 de la arabi..) Sau i s-ar potrivi mai bine, cămila cu două cocoaşe (pline..) ? O fi "bine pentru familia lui" dar s-a cam ales praful(nisipul..) de cariera de fotbalist. Cât despre "noul Hagi", cei trei magi ne-o arată cu degetul(arătător..) pe Fata Morgana..

a dica (8 comentarii)  •  1 februarie 2019, 10:48

Este clar ca potentialul fotbalistului roman nu este corect exploatat. De aceea nu are cota si, sigur, fiecare jucator se duce dupa un ban in plus si mai putin dupa performanta si notorietate. Pentru ca, desi are valoare, nu are loc la masa bogatilor. Cauza? Managementul prost, foamea de bani a cluburilor care vand ieftin si oricui, lipsa investitiilor etc. Cand ajunge un fotbalist roman la o echipa din vest, plecat pe o suma mica si de la un salariu de Liga a 4-a engleza, nu poate trece inaintea unuia care a costat mai mult si are un salariu mai mare; nu i se dau sanse suficiente, nu confirma. Asta s-a intamplat cu toti jucatorii tineri plecati si care nu au confirmat. N-au primit minute, nu au crescut. Credeti ca daca Baluta era junior la Brighton ajungea la nationala? Nu, pentru ca acolo nu prindea nici U 23. Concluzia, ne aflam intr-un cerc vicios: cluburile nu au bani, jucatorii sunt platiti prost si le e gandul numai la plecare. Si nu pleaca pe loc de titular, caci sunt altii cu firma inainte, pleaca oricum. Structura psiho-fizica, educatia fotbalistului roman nu-l recomanda sa razbeasca in fotbalul mare. El poate ajunge in prim-plan numai prin performante mari la echipa nationala si, eventual, prin cupele europene, daca vor mai ajunge echipe romanesti pe acolo. Concluzia, sa tinem jucatorii tineri pentru a face performanta mai intai la noi, platindu-i bine. Pentru asta investitorii trebuie sa vina langa fenomen, cu bani multi, suporterii sa-i determine s-o faca participand in numar mare la meciuri, sponsorii sa se inghesuie, iar presa sa nu mai critice din orice, indepartandu-i pe cei amintiti anterior de fenomen (vezi campaniile de presa exagerate privind blaturi nedovedite, vanzari dubioase de jucatori, pariuri etc. De aceea, sumele lansate de Becali, chiar daca par utopice, imi par ca facand parte dintr-o strategie menita sa creasca valoarea fotbalistului roman, in special a celor tineri, talentati. Dati salarii mari jucatorilor care au potential, mergeti cu ei la echipa nationala, la turnee finale, mergeti si in grupele CL si EL si veti vedea jucatori vanduti pe 10, 20, 30 si mai mute milioane de euro. Investitorii vor fi multumiti, publicul satisfacut, iar presa ne va anunta ca Mitrita a plecat la NYC, la 35 de ani, pe un salariu de 3000000 $...

Radu (1 comentarii)  •  1 februarie 2019, 11:07

Dumneavoastra pentru ce lucrati, de ce nu va retrageti din activitate...banii, banii, banii...

itu52 (54 comentarii)  •  1 februarie 2019, 12:27

Să lăsam omul să-și îngroașe ciorapul și să ne bucurăm că ne dă posibilitatea de a vedea dacă e, sau nu, de regretat. Mai de grabă muncitor decât talentat, mi se pare precipitat și neinspirat în fața porții. Trage mult și prost la poartă și supraviețuiește prin bungheli. L-am urmărit în Belgia și l-am văzut în amicalul cu Spania de la Cluj. Poate că cel de sus ne-a oferit posibilitatea de a încerca și alte variante. Cam pe același calapod este constituit și Mitriță, așa că locul fiind vacant, ar trebui forțată ștacheta si la propriu și la figurat. Drum bun și succes, iar dv. numai bine și sănătate.

?????? (140 comentarii)  •  1 februarie 2019, 16:46

Gică Hagi folosea denumirea "Slugă la doi stăpâni", pentru a zice despre contractele jucătorilor, sau chiar și Victor Pițurcă ? Ioanițoaia

Observator (269 comentarii)  •  1 februarie 2019, 17:50

Sumele pentru care se transfera cei doi sunt departe de a necesita acele adjective despre care scrieti! Cei mai buni fotbalisti din Serbia si Croatia se transfera (din campionatele lor, nu din Occident) pentru sume de 2-3 ori mai mari, iar de acolo (de la un club mediu, sa zicem, gen Lazio) ajung la o grupare mare pentru mult mai mult! Nici nu stiu daca Milinkovic Savic va fi vreodata transferat pentru sumele vehiculate la un moment dat, care l-au ... ametit si pe jucator, daca judecam dupa prestatiile din finalul sezonului anterior! Revenind la Stanciu, am semnalat chiar pe blogul dvs, Maestre, ca involutia sa pe toate planurile a inceput la Steaua/FCSB, cam de prin momentele in care a considerat ca avea nevoie si de tatuaje pentru a iesi in evidenta! O.

gicu (305 comentarii)  •  1 februarie 2019, 23:49

Sanatate, maestre!

motanul incaltat (52 comentarii)  •  2 februarie 2019, 0:03

10 milioane e o suma aiuritoare pt fotbalul romanesc.... Un maxim de 3-4 ar fi corect pt cei mai buni..... Si in principal astea sunt maximele pe care se pleaca. Sa fie clar pt toata lumea: Vestul nu va da pe nici un fotbalist roman mai mult de 4.

calin (1 comentarii)  •  2 februarie 2019, 8:40

O intrebare dincolo de fotbal, deoarece adevarul isi face loc in lume, dupa cum stim - doar daca e scos de sub pat si pus sa lumineze, pe perete sau de sus, din tavan ... Atitudinea comentatorilor si probabil inteligenta gandirii lor se va schimba, atunci cand vor accepta sa primeasca botezul adevarului!... iar cifrele, integrate corect in contextul vremurilor, spun povestea adevaratei noastre conditii - continuati, va rugam, analiza pietei fotbalului romanesc (sau - Despre cota de piata a fotbalului romanesc). Multumim pentru articol!

ioan (767 comentarii)  •  2 februarie 2019, 10:18

raspunsul e simplu, domnule Cosasu: asteptati meciul cu Feroe! in rest: FCSB nu e Steaua! exista o hotarire judecatoreasca! Steaua fotbalistica a murit odata cu Bancorex-ul! banco-restul! de studiat, de ziaristi impartiali...! struto-oaia-camila preluata de mister becali e o aberatie-aproape la fel de mare ca steaua armatei in 2019! mister becali n-a investit, din banii lui, nici un leu in fotbalul romanesc! A IMPRUMUTAT struto-etc-ul cu niste bani pe care i-a recuperat de foarte mult timp! e pe plus! adaugati o forma de notorietate-bizantina-pe care a dus-o in ridicol-atunci, la inceput, 10 milioane de romani erau stelisti! fcsb-isti, azi? salariatii lui! Gica Hagi e un visator-truditor! e o combinatie letala in lipsa conjuncturii favorabile! azi, in Romania, totul ii este potrivnic: statul, banii nemunciti, patronii care cistiga sau pierd jucatori la poker, presa, samintarii din tribune sau din fata calculatoarelor! n-are nici o sansa! toti stau si asteapta sa falimenteze-inclusiv sefii din federatie! asta a inteles Cristi Chivu-Cristi are, azi, mai multi bani decit Gica!-si refuza sa inteleaga Gica Hagi! PE BANII LUI! intr-o lume in care Neymar e vindut cu 220 de milioane de euro, nu poti tine o Academie de fotbal cu banii munciti, cinstit, de tine, in 20 de ani de fotbal! asta, daca n-ai niste sonde de titei pe la Ovidiu...! in loc de imn national: vedeti-va de oina voastra si vorbiti (si scrieti)mai putin: FOTBALUL se joaca in alta parte! si are reguli mult mai simple decit puteti voi intelege!

ioan (767 comentarii)  •  2 februarie 2019, 11:53

iar faceti sedinta? sau asteptati sa cistige struto-etc-ul la Calarasi? si daca da, lasati comentariul sa treaca? e simbata, baieti-incet, incet vine si primavara...! aud ca se inchide si digi-ul-poate va cumparati (si voi) o bicicleta! iesiti la lumina, ca nu musca...!

ioan (767 comentarii)  •  2 februarie 2019, 16:55

vad ca sedinta se prelungeste! intre timp, am vazut si-un meci de handbal! fara tensiune! pentru cardiaci! niste mercenare cu hipercolesterolemie-geambasu dixit!-au facut un krim din echipa fanion a Ljublianei! si-a Sloveniei! se vor duce la casele lor-nu te pui cu impozitul platit de celebrul ziarist pentru locul (lui) de parcare! Lekic? va pleca si ea! impreuna cu Neagu! la ele acasa! la Rostov pe Don! va las, domnule Cosasu, ca incepe alt meci (numai) bun pentru cardiaci: Barcelona-Valencia! vorba domnului Platon (sau Voltaire?): nu te iei in gura cu motociclistii (si rokeri, pe deasupra!) daca n-ai prieteni la ortopedie...!

ioan (767 comentarii)  •  2 februarie 2019, 17:15

si tot pentru cardiaci, domnule Cosasu: basescu-europarlamentar? asta numai daca Parlamentul European decide sa-si tina sesiunile la Poarta Alba...! le-ajunge o mandeluta ginditoare-astia doi, unificati, sint capabili sa puna de-un Eurexit! definitiv!

ioan (767 comentarii)  •  2 februarie 2019, 20:16

week-end de iarna gripata, domnule Cosasu: egal cu liliecii (Sorescu?), capete sparte, MM-uri (Mircea la Mall!) si-o sedinta care innopteaza! cenzura la kilogram! am sa-i scriu Avocatului Poporului: daca trupa de la Realitatea a sarit in apararea domnului Badea, inseamna ca vortexul polar e deja in Pantelimon! se pare ca axioma domnului Gusa-aia cu lupii si cu haita-naste gindacei!! am invatat ceva nou: cenzura ca preventie! ce-i trist e faptul ca ei cred ca asta e manipulare! ce-i si mai trist? ca miine o vor lua de la capat! convinsi ca lasa ceva in urma! in urma lor! vor lasa! o intrebare! asta! si voi, unde ati fost in tot timpul asta? chiar, baieti: VOI, UNDE ATI FOST IN TIMPUL ASTA?

ioan (767 comentarii)  •  3 februarie 2019, 6:23

nu merge nimic, domnule Cosasu! baietii-s stinca! o adevarata rezistenta prin cultura! caut o intrebare dincolo de fotbal-de fapt, un motiv sa nu va mai scriu! sar cu sutele-am de unde alege! zic: OARE, CE MAI FACE DOMNUL PAUL GOMA?

Observator (269 comentarii)  •  3 februarie 2019, 9:32

Involutia lui Stanciu, pe toate planurile, a inceput din momentul in care, ajuns la Steaua/FCSB, a considerat ca are nevoie si de tatuaje pentru a iesi in evidenta; astfel, din transilvaneanul sfios a rezultat un tip infumurat, suficient si polemic (mimica spunea totul, asa cum am semnalat, Maestre, chiar pe marginea unei fotografii anexate unui precedent material dedicat personajului nostru), care a considerat incheiata ascensiunea sa spre ... "inalta societate" in momentul in care impresionase spectatorii de pe Constant Vanden Stock! Ce-i drept, la despartirea de clubul din Bruxelles a contribuit si antrenorul flamand, care nu i-a mai acordat incredere! In concluzie, chiar daca omul Stanciu merita contestat, inclusiv pentru alegerea noului club, fotbalistul mai are ceva de spus si ar fi bine sa fie convocat la echipa nationala! O.

ioan (767 comentarii)  •  5 februarie 2019, 20:05

si-un raspuns, domnule Cosasu: sint bun! daca au oprit, trei zile, comentariile tuturor, doar ca sa scoata ultimul comentariu de simbata-ala cu stucan, Masha si politica externa a Zair-ului-asta inseamna ca ma citesc cu creionul in mina si cu ochii in 3,14...! stiu, veti spune ca n-au inteles nimic! asta e-macar am incercat sa salvez C.V._ul domnului Oprisan! stati linistit-avem om la Opera! al d-voastra, cu respect, un belphegor! p.s. am sa-mi respect promisiunea: va voi lasa sa alegeti DOAR pentru d-voastra...!

Comentează