Fără violență, despre Ancheta Gazetei

Singurele alegeri care mă interesează cu adevărat

De ani de zile, pentru pixul meu, cel mai captivant document al lunii decembrie este Ancheta Gazetei cu privire la starea națiunii noastre de microbiști. Nu pot încheia anul fără studiul voluptuos al clasamentelor ei. Mă simt bine, îmi plac – nu am nicio indignare dacă opțiunile mele au fost contrazise, sunt încântat când mă nimeresc fie și cu câțiva în alegerile mele. Sunt singurele alegeri care mă interesează cu adevărat.

Anul acesta am fost curat minoritar cu Cosmin Contra pe locul 1 la antrenori; cu excepția lui Miriuță și a staffului tehnic de la Viitorul (adică cine?), nimeni nu l-a văzut atât de sus și nu am multe argumente în favoarea mea; decât acela că omul a adus naționala de pe locul 48 (locul lui Daum!) la locul 24. Oricât nu luăm foarte în serios clasamentul FIFA, saltul reprezentativei cu Cosmin la cârmă poate fi socotit ca un mare salt înainte, după o veche expresie… Și ce-i mai important decât Naționala?

Am puterea să recunosc că și pixul meu a ezitat când l-a pus primul pe Contra, un instinct cerându-mi să-l pun pe Neagoe no 1; m-am opus, l-am lăsat al doilea, dar nu l-am regăsit în clasamentul final al antrenorilor, condus de Răzvan Lucescu, al treilea în calculele mele. Fără violență, zic că e păcat. Neagoe ne-a dat dacă nu cea mai frumoasă echipă a campionatului (la noi mai e mult până la acest titlu), cu siguranță însă, revelația anului.

Și aici, venind vorba de Sepsi, trebuie să scriu că de la ea mi-a sosit și o altă surpriză: nominalizarea acestui Tandia în numeroase opțiuni; mă supusesem la Teixeira nr. 1 și Gnohere nr. 2, îl văzusem „al treilea”, convins de originalitatea mea, un moft ca orice vanitate. În clasamentele redactorilor GSP, câțiva confrați la care țin l-au dat chiar pe primul loc! Numai să nu-l ia de la Sepsi cine știm noi și să devină, dintr-un talent care sare în ochi, unul dintre acei „practicanți de fotbal”, după o expresie a lui Cornel Dinu privitoare la nivelul multor importați, expresie care ar trebui să rămână în dicționarele microbismului românesc.

În fine, nu l-am „văzut” pe Țucudean pe primul loc, l-am pus al patrulea, singurul „intern” între alți „externi” cu Tătă și Marin în frunte și Chipciu al treilea (nu l-au mai văzut pe Chipciu decât Duckadam și Stoican). Ca să mă reabilitez cumva în fața lui Țucu, îl voi cita încheind cu această idee a lui, cea mai percutantă din tot ce am citit pe lângă Anchetă: „Pe noi, când jucăm în Europa, ritmul lor de joc ne omoară”. Îmi permit să o pun ca inscripție aproape solemnă la tot ce am trăit în 2018.