La urma urnei

Sunt 40% mulțumit (în creștere) si 60% posomorât (în scădere)

Printre atâtia coeficienți care ne mănâncă zilele, trebuie să găsim un minut în care să admitem că, la Podgorica, naționala a avut cele mai bune 60 de minute de când Contra o dirijează; urmează întrebarea românească: și ce mare brânză a făcut dacă nu s-a calificat pentru barajul visat? Răspund: acest 1-0 cu care nu am avansat și nici măcar nu ne-am menținut ne-a crescut coeficientul de bunăvoință (e mare lucru, azi, bunăvoință) față de naționala asta care, cu excepția lui Tătă, nu are niciun titular în vreo echipă din campionatele importante ale Europei. Pixului meu, ca oricărui caragialean, asta-i stă pe cap: Europa! Mondial, suntem pe locul 26, da!, peste Serbia… Și ce-i cu asta? European, Serbia va fi în urna 3 valorică și o are pe Steaua Roșie în Liga Campionilor. Noi…?
De câteva luni, urmărind campionatul nostru, mă obsedează un nume: Dudelange.

Nimeni, în zilele astea, nu l-a rostit. E luxemburgheza (grupa valorică 5) care ne-a eliminat din Europa ditamai campioana. Ei bine, Dudelange, în grupa F, după etapa a 4-a, are 0p. În ultimul meci, Olympiakos a rupt-o cu un 5-1, cel mai dur scor din toate partidele etapei. Asta-i situația: echipa care ne-a eliminat campioana e la zero în Europa League. Sunt ceva mai puțin vehement cu Rapid Viena, care ne-a eliminat vicecampioana: în grupa ei, Viena e și ea pe ultimul loc, totuși la doar 2 puncte de Villarreal și la 1p de Spartak și Rangers. Ce-ar fi făcut FCSB acolo să nu speculăm, în fond nu e…

Nu, nu cred că sunt deplasat când citesc toate articolele de azi obsedat de absența europeană a echipelor noastre cică fruntașe. Alex Chipciu, printre cei mai expresivi marți seară, îmi dă tot dreptul la această obsesie: „Bineînțeles că fotbalul românesc nu arată bine. Nu mai avem echipe în cupele europene. Steaua nu mai face performanțe ca în perioada mea”. Bineînțeles. La urma urnei, prefer ce spune Chipciu celor spuse de Săpunaru („E o tâmpenie! Neînvinși, retrogradam!”) sau de Stoichiță („Nu e diferență între urna 3 și urna 4”). Ba, mai mult: zic că suntem direct caraghioși când facem atâta caz din aiuristica problemă – câți jucatori știau ca trebuie să batem la două goluri diferență? Unul? Doi? Contra ne face de ziariști polițiști… Jos negativismul, Cosmin!

Personal, după Podgorica, sunt, în termenii, posesiei 40% mulțumit (în creștere) si 60% posomorât (în scădere). E destinul meu, fie și fotbalistic, în țara lui Cănuță om sucit, dacă mai știti cine e asta… În consecință, rămân la ideea mea deocamdată fixă: cel mai bun meci al naționalei, în acest al treilea mileniu, a fost acela cu Franța, la Europeanul din 2016.