Di Maria şi antipatia

Atenţie, antipatia nu înseamnă ură!

Fiindcă pe lumea asta – inclusiv şi mai ales în lumea noastră, a microbiştilor – nimic nu mai e pur şi simplu, sunt hotărât să-mi autodenunţ o ciudăţenie: ţin foarte mult la Cavani, mă entuziasmează M’Bappe, mă biruie nu o dată Neymar, îmi place demult Di Maria, dar …, dar… Paris SG îmi este antipatică.

Fair-play. Financiar

Mă enervează. Ştiu de ce: nu are adversar în campionatul Franţei, e „magică” de la primele etape, e invincibilă din min. 1, nu are probleme decât cu scorul şi, mă rog, cu fair-playul financiar. Mă indispune fiecare meci al ei acasă, la ea, în Hexagon, când străluceşte şi zdrobeşte pe oricine şi suport greu să îi văd pe oamenii mei de mai sus fericiţi după victorii indiscutabile.

Magnific, adjectiv parizian

În schimb, mă simt bine – atenţie, antipatia nu înseamnă ură! – când au dificultăţi în Europa, ba chiar iau bătaie de la Liverpool sau, cum se spune vesel pe la noi, le cam sună apa în cap ca miercuri noaptea, cu Napoli. Magic sau nu, Ancelotti ne-a făcut-o, băieţii lui, în stilul lor de vulpi bătrâne şi avizate, conduceau cu 1-0 la pauză şi era alarmă mare… Bine, a apărut autogolul lui Rui, s-a făcut 1-1, dar ce faci, în min. 78, când Martens marchează pentru un 2-1 la fel de delicios ca o bună napolitană? Se lasă cu o nebunie de toată frumuseţea, Neymar şi magicii lui se „omoară” până la ultimul pic de energie, până după min. 90, când un om de-al meu, exact Di Maria, găseşte şutul pentru un 2-2 magnific, adjectivul de bază în tot ce-i parizian. Ce pot să fac?

Ce mai este azi fără dubii?

Să mă bucur pentru Di Maria al meu sau să-mi tratez antipatia? Să mă chinuie soarta lui PSG în clasamentul grupei, s-o doresc necalificată, poate că nu ar fi drept, dar ce caută dreptatea aici?... Cum să nu-i mai văd pe Cavani şi M’Bappe în Liga Campionilor? Iar am scrupule? Dar emirul ăla care patronează PSG-ul are scrupule la banii lui? El încalcă fair-playul financiar şi eu să mă chinui cu fair-playul meu nenorocit din prea mult microbism? Să suspend problema.

În fond, PSG – Napoli m-a capsat mult mai mult decât Barca – Inter. Acolo, desigur, problema era ce facem fără Messi? Facem bine spre binişor, o formulă pe care o prefer căci binele e prea schematic, iar binişorul e superior în omenia lui. Întrebarea mea e câţi microbişti au asaltat site-urile după declaraţia lui Xavi în Corriere dello Sport, aceea că Messi „e peste Ronaldo, fără dubii!”. Fără dubii? Există, astăzi, ceva fără dubii?