Jos negativismul!

...dar şi cât mai mult noroc!

Iată, ăştia suntem, priviţi-ne! Lunea trecută eram negri – negri din priviri şi pînă în cerul gurii: nu mai aveam nicio echipă în Europa, CFR şi FCSB fuseseră eliminate – fiecare în felul ei, dar la fel de lamentabil – şi mă gândeam că ar fi fost cazul ca amândouă să declare public că renunţă la titlurile de campioană şi vicecampioană. Nu eram absurzi – eram la pământ.

Săptămâna trecută, jucăm cu Muntenegru, primul meci al naţionalei în Liga Naţiunilor, şi se joacă atât de slab încât Contra, contrariat, ne cere să încetăm a fi negativişti, de parcă ne găsim într-o Ligă a Noţiunilor. După 70 de ani de literatură, ştiu ce înseamnă negativism, l-am practicat, OK, nu voi scrie am jucat prost, ci banal, foarte banal, ai ceva contra, Cosmine

Peste 3 zile, suntem la Belgrad şi în pauza Digi – la 1-0 pentru ei şi noi la fel de banali – Balint ne spune clar că „avem pretenţii prea mari, suntem de categoria C şi diferenţele de valoare sunt decisive”.

Ei bine, la câteva minuţele după pauză, vine bomba: penalty pentru România şi Stanciu nu-l ratează. Uşoară iluminare, numai că peste 7-8 minute, Mitrovici – cel care ne-a enervat pe toţi pro-sârbii la Mondial prin ratările lui – driblează, greoi cum e, şi face 2-1. Ne întunecăm pentru doar 5 minute, căci Ţucu înţeapă bine din 6 metri, la un corner bătut tot de Stanciu.

Şi ce să vezi? De la acest 2-2, timp de vreo 20 de minute, până la final, naţionala face cel mai bun joc al ei de la acel 1-2 cu Franţa din Euro 2016… Nu numai ca dăruire, ci şi ca dezinvoltură, ca aplomb, cu un Tătă ţipând bine capsat la băieţi, cu Contra răguşind, ce să mai vorbim?

Cu încă puţin noroc, Mitriţă putea face 3-2 şi ne trezeam urlând: „Jos negativismul!”. La care aş adăuga, fără teamă, mai în şoaptă: Trăiască şi norocul!

Ştiu cum se evită norocul la noi, e aproape impudic, aproape ateu – nici vorbă. El poate atenua mult diferenţele de valoare, poate răsuci destinul unui meci.

E imponderabilul de care nu ţinem seamă în joaca noastră cu cel mai neserios obiect din lume.

Aşa că părerea mea este că, în esenţă, am avut ceva mai mult noroc decât sârbii, care se pot plânge – la cât ne-au dominat fizic în duelurile 1 la 1 şi 11 contra 11 – că i-am minţit printr-un penalty şi un corner, ceea ce am îndurat şi noi nu o dată. Îi priveşte. Să-i lăsăm să se bucure de acel 0-6 al Croaţiei în Spania.

Noi, a doua zi după Belgrad, suntem şi mai şi: ameţiţi foarte plăcut de un 2-0 cu nişte tinerei bosniaci doar mai osoşi decât noi, suntem cvasicalificaţi pentru un Euro Under 21, vestind lumii o nouă generaţie de aur.

Nu avem nicio echipă în Europa League, avem nevoie de un „imens noroc” ca să cădem într-o grupă accesibilă în Liga Naţiunilor (cum scria miercuri în Gazetă), totuşi anunţăm o generaţie de aur, cu Dennis Man la 15 milioane în Anglia. Ăştia suntem! Speranţa, la noi, moare ultima (o crasă banalitate), dar reînvie prima, ceea ce nu trebuie pus niciodată într-o paranteză.