Furia

Noaptea furtunoasă de la Salzburg

Mare păcat aş fi comis dacă ratam prelungirile returului de la Salzburg – Marseille; nu am mai prins de mult o asemenea noapte furtunoasă, cu un 2-0 pentru austrieci care egala scorul eşecului din tur. Nu sunt fan marseillez, dar am un amic care suferea intens şi îmi telefonase că este distrus, convins că OM-ul lui a pierdut şi eu nu l-am contrazis; ne certăm prea des ca acum să nu-l fi consolat, asigurându-l concis că mă voi uita şi eu. Există asemenea situaţii între microbiştii adevăraţi; le mai putem numi – cu câtă pudoare mai avem – momente de solidaritate la necaz. Şi vine min. 116 şi ce să vezi? Arbitrul rus le dă mediteraneenilor un corner. Un corner care n-a fost! Un corner care se vedea din Marsilia până-n Alpi că n-a fost pentru OM. N-a fost deloc, dar din care OM marchează exact golul care-i trebuia ca să se califice în finală.

Ce urmează: în min. 121 e ceea ce ar fi fost, probabil, la noi dacă Marius Avram cerea repetarea penaltyului la FCSB – Iaşi… Zic probabil fiindcă nu sunt sigur dacă Dan Petrescu însuşi ar fi atins furia cu care antrenorul lui Salzburg a urlat la arbitru, gata-gata să-l sfărâme. Pe la 1 noaptea, m-am temut că acest semen, Marco Rose, va face un atac cerebral, aşa urla la Karasev care, fără glas, nu ştiu cât s-a speriat, dar nu a putut pleca decât după multe minute, însoţit de o gardă de corp. Şi? Mai departe? Abia acum vine, da, miracolul! La conferinţa de presă – din câte mi-a relatat Theodor Jumătate, să fie binecuvântat… – Marco Rose s-a calmat. Ce a făcut? S-a calmat? Cum adică?! I se comunicase că, în vestiar, arbitrii ruşi erau cu nervii la pământ, covârşiţi de greşeala comisă cu acel corner care nu fusese… Rose era şi el emoţionat? Altfel nu se explică cum a putut să declare aceste vorbe cărora – să nu ne prostim! – prea puţini le mai dau crezare: „Oricine poate greşi. Dacă admiţi asta, atunci îţi arăţi omenia. Furia mea s-a stins”. La câte trăim în fotbalul de azi, omul acesta cred că ţine de un miracol, cu atât mai mult cu cât furia lui stingându-se, a putut emite, într-un ultim clocot, această idee sublim de crudă: „Sunt tragedii mai mari în lume”.

Nu ştiu câte e-mail-uri de felicitare a primit Rose pentru ce a declarat şi, mai ales, câte injurii sau dezaprobări violente… Nu mă interesează. Eu am pus-o în colecţia mea de înţelepciuni microbiste, tot mai săracă în ultima vreme.