O bucurie catastrofală

De ce-urile inutile și prea rezonabile

Poate că în general am văzut prea multe meciuri, poate că știu prea bine, din copilărie, de pe maidan, cum e să marchezi un gol fantastic și după aceea de bucurie să spargi, cu un șut vesel, un geam de la parterul blocului și să apară imediat proprietarul furios, luându-ne mingea, noi urlând cu toții, totuși nu pot scăpa de întrebarea lui Justin Gafiuc din Gazeta de ieri: „Ce-a fost în mintea lui Moruțan după marcarea golului?”. O asemenea bucurie catastrofală nu se prea vede des într-o viață de om. De ce și-a dezbrăcat tricoul și nu a luat mai bine mingea din plasă punându-și-o sub tricou, alergând de nebun spre centru, cum fac atâția…? De ce nu a făcut trei tumbe în aer…? De ce nu s-a agățat trei secunde de bara transversală? De ce nu s-a mulțumit să-și bombeze bustul ca Ronaldo? De ce nu a ridicat mâinile spre cer ca Messi? De ce-uri inutile și prea rezonabile.

Suntem, deocamdată, în posesia a două răspunsuri. Unul prea lung, al antrenorului Boingiu, care începe cu o idee bombastică: în mintea lui Moruțan ar fi fost „imposibilitatea de a gestiona corect momentul euforiei respective”. După care urmează banalități la fel de enorme: le-a atras atenția înainte de meci că arbitrul va sancționa… le-a spus-o și la pauză… ca în final să avem o acută: „Doar că nu le-am spus direct să nu vă scoateți tricoul dacă dați gol!”. E – ca să zic așa – ușor senzațională. La U19 nu o știau? Boingiu conchide curat înduioșător: „De acum înainte voi face această precizare în mod punctual”. Tot punctual vorbind, a-i preciza (ce termen!) Under-ului 19 să nu-și scoată tricoul când marchează e ușor halucinant; mai ales dacă nu știi precis că te va asculta. Mult mai concis s-a dovedit actualul patron al băiatului: se face o tragedie prea mare dintr-un gest prostesc, mai cu seamă că Moruțan nu știa de primul „galben”… Cum nu știa? Asta mi se pare mai tare decât tot ce ne-a spus antrenorul. Nu văzuse primul „galben”? Uitase de el? Se concentrase în cu totul altă direcție? Prea multe întrebări inteligente; înclin să cred că aici nu avem ce face cu inteligența. Nu vom ști ce a fost în mintea lui Moruțan, putem trăi cu această enigmă; la talentul său, el își poate permite să nu ne dea explicații întru totul satisfăcătoare.

Ca să mă extrag din problemă, să închei scriind că cea mai memorabilă fază a fost cursa lui Micovschi, singura în care un U19 român a depășit în viteză un ucrainean, centrând perfect exact celui care avea să marcheze și să ne lase un gol în suflet, dacă ni se permite puțintel sentimentalism.