Simo progresează

O semifinală demnă de un number one

…și acum ce facem cu adjectivele noastre, cu bietele noastre adjective? Nu prea avem ce face cu ele după această extraordinară semifinală Halep- Kerber. Până și exigentului Mats Wilander i-a scăpat acest adjectiv-extraordinară…dacă am auzit bine sau să fi spus senzațională? Nu are nicio importanță, niciun adjectiv nu poate fi la înălțimea a ceea ce au jucat cele două într-un crescendo de la set la set, de la game la game, până la dramatismul celui de al treilea cu toate răsucirile de scor și mingile lui de meci.

Ca să rămân sobru, fără adjective enorme, să scriu că Halep a făcut primul ei meci de number 1 în lume, iar Kerber a jucat ca o veritabilă candidată la acest titlu. Mi se pare că sună decent și mulțumitor. Poate că și mai decent ar fi să formulez că Simo – cum a devenit în limbajul fanilor ca un suprem omagiu – a progresat exact așa cum am dorit-o toți cei care niciodată nu am hulit-o pentru defectele joclui ei. Nu am fost mulți aceștia, tot așa cum „a progresa” nu e azi un verb la care să se leșine de plăcere.

La nivelul vocabularului nostru de la lojă până la peluză „a progresa” nu e obsesiv. Fiindcă cere muncă, dincolo de talent și bani. Simo, pe ultima linie, aceea de fund și de fond, a ajuns la un joc cu hotărâtă forță ofensivă, aleargă cum l-a învățat Cahill pe Agassi, și-a îmbunătățit mult serviciul, dar mai cu seamă greșește tot mai puțin la fileu, acolo unde aveau loc evenimente, o spun pe șleau, oribile. Plus – dacă tenisul are și el părțile lui de poker! – mentalul. Plus o siguranță de sine care poate escala până la afirmații esențiale ca de pildă: „îmi pot controla durerea ca să nu o mai simt” sau „m-am gândit să nu renunț că altfel pierd”. Numai pentru a zâmbi îi pot comunica o vorbă din domiciliul meu conjugal:”Simona să se mai gândească în ultima clipă că se joacă și cu sistemul meu nervos.”

Sunt conștient că toate acestea au fost scrise, cu un entuziasm atent controlat, doar după o semifinală. Doar e un adverb crud cu care nu te joci. După excelența din meciul cu Kerber, ni se spune că ar fi logic ca Simo s-o învingă în finală pe Wozniacki. Am obiecția mea: e prea logic. Nu mă hazardez mai departe de această dorință, nu știu cât de logică: Simo să joace la fel de bine ca în semifinală. A, să fie mai relaxată?Lăsați-mă cu vorba asta. Relaxarea face parte din presiune. Relaxarea e o luptă feroce, corp la corp, cu presiunea. Nu poți fi number 1 în lume dacă n-o știi și pe asta.