Binișorul ca superlativ

...și Băluținho ca diminutiv

…și uite așa, ușurel – în timp ce toată lumea conștientă zice că titlul se joacă între FCSB și CFR – au început să se încropească laude la adresa Craiovei. Marți, Gazeta se deschidea cu vorbele bune ale lui Ovidiu Ioanițoaia și se încheia, pe ultima pagină, cu articolul, tot de bine, al lui Radu Naum care se pronunța în același sens și la Digi. A mai zvâcnit și un titlu delicios: Băluținho! Vibrez voios fiindcă îmi văd confirmat de către acești confrați finalul meu din urmă cu două săptămâni când scrisesem că băieții lui Mangia joacă fotbalul cel mai puțin banal din campionatul nostru; îmi alesesem cu grijă cuvintele, conform legii englezești: dintre două adjective, alege-l pe cel mai rece.

Știu ei ce știu. Adevărul este că devine din ce în ce mai greu să scrii și să spui de bine în situația în care ne găsim – concret: locul 45 în clasamentul FIFA. La vreo 40 de locuri distanță de Polonia nu se mai poate vorbi de bine cu gura plină de superlative. Cel mai pudic superlativ este „binișor”. Pericolul cel mare cu vorbele bune la adresa Craiovei este, ca de obicei la noi, sistematica dezamăgire. Va mai progresa? Cât? Va ajunge apărarea să fie la înălțimea atacului? Băluținho va renunța să le facă el pe toate? Vor renunța – măcar până la sfârșitul campionatului – să plece afară, fie și la echipe europene de mâna a doua sau a treia, conform aproximațiilor din cariera fotbalistului român? Ce face, mă rog, Ivan la Krasnodar? E accidentat, se zice, dar echipa aici se descurcă binișor și fără el…

Dar merg mai departe – ce se întâmplă cu Stanciu și Chipciu la Anderlecht? Miercuri noapte, la Telekom, a izbucnit o indignare: de ce nu le-a dat niciun minut noul antrenor? De ce sunt disprețuiți doi internaționali români? E simplu: Anderlecht are fotbaliști din lumea largă aflați sub contract cu o echipă belgiană care are tot dreptul să nu aibă pe cap destinul naționalei române. Paris Saint-Germain i-a dat un 4-0 ca într-un antrenament al contraatacului. Belgienii au avut și ei cel puțin 4 ocazii mari să marcheze, dar nu au făcut-o fiindcă au jucat foarte înfricoșați de această fabuloasă selecționată mondială.

Semi-sincer vorbind sunt cvasi-mulțumit că Stanciu și Chipciu au avut posibilitatea să nu rateze ca polonezul Teodorczyk sau algerianul Hanni, inhibați de Neymar-ul din fața lor. A, Nicușor sau Alex nu ar fi fost? E părerea mea și a dumitale! Ea nu are nicio valoare la Bruxelles.