Situația internațională în fotbal

Deocamdată, lucrăm cu deocamdată

După meciurile Ligii Campionilor din această săptămână, situația internațională – ca să mă exprim puțin bombastic – îmi apare fluidă; nu putem generaliza – ceea ce, desigur, ne stingherește, ca și neputința de a da verdicte definitive. Suntem în zona lui „deocamdată” în care nu ne mișcăm cu plăcere; nu ne entuziasmează niciodată acest „deocamdată”. Ca atare, nu e deloc cazul să declarăm falimentul fotbalului german, după înfrângerile lui Bayern și Dortmund la scoruri concludente în fața cui? A celor mai convingătoare echipe – repet: deocamdată – ale competiției: Realul și Parisul.

Între acestea două, madrilenii mi s-au părut superiori. La Dortmund, au fost curat impresionanți, ca ritm, ca viteză, ca poftă de joc cu un Ronaldo la înălțimea excelentei sale păreri despre el însuși. Nu se întâmplă oricărui megaloman, oricărui om care acceptă să i se ridice o statuie în timpul vieții; totuși, marchează cu o dezinvoltură care te amuțește. La așa-zișii parizieni, situația e ceva mai complicată, poate și ceva mai palpitantă: nu am în vedere conflictul Cavani Neymar (l-am prevăzut în Gazeta din 11 august), cât apariția, între acești monștri sacri, a unui monstruleț de 18 ani și 4 consoane la 2 vocale, care literalmente te orbește prin naturalețea talentului, prin fuleu, intuiție, tot.

Recunosc că nu l-am văzut cum trebuie la Monaco, m-a captivat mai mult Rashford. Mbappe este peste toți puștii de azi, dar mai ales e de potențialul unui Cavani și Neymar; deocamdată el dă tot ce trebuie ca dumnealor să marcheze, ei îl felicită cu elan, dar ce va fi mâine la bursa valorilor, aceia care traduce orice talent, ba chiar orice penalty, în bani? În jungla aceia (cum o numește chiar Boloni) cine poate fi profet? Aceasta e o altă poveste, după o expresie preferată chiar în „Cartea Junglei”.

La ceea ce se scrie și se înscrie strict sub ochii noștri, nu mă pot pronunța clar decât că azi, în domeniul fotbalului mare, PSG-ul nu e peste Real Madrid, iar Neymar, chiar scăpat de obsesia lui Messi, nu are puterea letală a lui Ronaldo. E prea copilărește ce scriu? Se poate, dar prefer să mă exprim așa ca să nu intru în vocabularul și logica pe care mi le propune sistematic bursa valorilor, existentă și ea la noi. Iată o „traducere” la zi. Patronul FCSB (după victoria asupra Plzenului): „Ce să le mai spun lui Alibec și Budescu, când ei mi-au băgat în buzunar 600.000 de euro…?”. Patronul lui Dinamo (după eșecul cu Chiajna): „Sunt fotbaliști care își bat joc de banii mei”. Pentru mulți numai așa se poate pune problema. A nu se conta pe mine și pe alți câțiva.