Polonia a fost peste puterile noastre

Dacă City ne-a năucit, Lewa și ai lui ne-au paralizat

Fie și după o săptămână de la acest meci catastrofal cu Polonia, ne este permis să ne uităm ceva mai atent la cei care ne-au, literalmente, zdrobit?

Nu intră în obișnuințele noastre de megalomani permanent pe culmile disperării să discutăm despre adversari; În seara eșecului și după aceea s-a emis repede și morfolit că polonezii au fost mai buni, că a existat o diferență de valoarea și cu asta basta. Boloni era de părere că polonezii n-au fost extraordinar de dificili, dar ce mai înseamnă extraordinarul când jocul lor a fost suficient ca să ne paralizeze? Ei au jucat atât de bine că ne-au făcut să jucăm extraordinar de prost. Mai prost decât cu Albania la Euro? Mai!

E „vina” lor, e diferență de cel puțin două clase, nu numai că au fost mai buni, dar în toate peste puterile noastre: în duelurile 1 la 1, în fluiditatea paselor, în viteză, ca să nu mai amintesc de cele două goluri de o simplitate irezistibilă. Extraordinar sau nu a fost presingul lor, nu doar cel tactic și fizic, dar mai ales cel mental, presingul care îți blochează moralul.

Singur, Dănciulescu a îndrăznit să spună adevărul: „Polonia a jucat la noi ca o echipă mare!” Aș adăuga că Polonia a făcut la noi cel mai bun joc al unei naționale într-un meci oficial din ultimii ani și nu ezit să scriu că în zona noastră – estică și centrală – este la ora actuală cea mai redutabilă echipă. Imediat e necesar să precizez că nu am căzut pe spate la meciurile lor de până acum din grupa noastră și le-am imputat frivolitatea orgoliului lor. Ei bine, cu noi nu au fost ușuratici și ne-au luat foarte serios.

Boniek pune meciul cu noi drept cel mai bun din 2016, lângă cel cu Irlanda de Nord de la un Euro unde totuși nu se poate uita cum au pierdut în sferturi cu Portugalia.

Dănciulescu nu e departe de opinia lui Boniek, chiar dacă vine în contradicție cu părerea lui Dan Petrescu: „Polonia nu este peste România, diferența o face Lewandowski” – acel Lewa despre care cel mai priceput isteț român afirma, înainte de meci, că nu va atinge mingea. Or Lewa nu doar că a atins mingea, dar a fost eroul unei faze definitorii pentru toată încărcătura meciului.

S-a observat unde era el când s-a aruncat petarda aia imbecilă din tribună? El era în propriul careu, venise în apărare fiindcă România a încercat, vai!, să lege ceva la 0-1… Oricâte suspiciuni putem avea la cât și unde l-a lovit petarda, omul nu a dus provocarea până la scandal, a jucat mai departe și a găsit lejer un gol și un penalty. Nu numai el a făcut diferența, ci un întreg spirit de corp.

Ce ne mai rămâne? Riscând să cad în dizgrație, merg pe soluția tranzitorie a lui Balint: să scădem drastic din pretențiile noastre nechibzuite și să ne consumăm în micile bucurii ale unui dribling drăguț, ale unui șut cât de cât de „Doamne ajută”.