La cine m-am gândit în ultimele zile

Și dacă a fi încă sentimental e un nonconformism?

Sper să nu-mi supăr excesiv cititorii dar azi dimineață, la câteva ore de meciul decisiv cu Polonia, nu voi da niciun pronostic și niciun sfat lui Daum. Mai mult de străvechiul „Hai România!” pixul meu tăcut, lângă la fel de tăcuta cafea de dimineață, nu poate emite.

Sper de asemenea să nu-mi fie luat în nume de rău acest autodenunț: în ultimele zile nu m-am concentrat integral pe angoasanta problemă Keșeru-Andone, ci am găsit timp să mă bucur gândindu-mă la doi fotbaliști pe care nu-i propun lui Daum; Sunt ai mei și poate nu numai ai mei: Cernat și Teixeira.
În ultima etapă, Cernat și Teixeira ai mei au marcat cele mai frumoase goluri fiindcă așa e viața: oricâtă insolvență domnește în toate, oricât de prost se joacă, mai e loc pentru frumos și cred că nu putem închide ochii în fața acestui fenomen totuși uimitor. Duminica trecută, după Voluntari – Chiajna, Cernat avea parte în Gazetă de un titlu la care nu numai că am adorat imediat, dar am și zbârnâit de plăcere: „Un clasic în viață”.

Luni, tot în Gazetă, în cele două pagini din mijloc, Cernat se întâlnea cu Teixeira, în pozele lor față în față dominau articolele, „batrânul” de la Astra marcând cu Pandurii un gol numit, cu toată liniștea, superb. Mai avem goluri superbe în acest campionat de doi lei?

Acele două pagini m-au trimis imperios la colecția mea și am descoperit că anul trecut am putut scrie despre amândoi, fără nicio jenă, în termeni superlativi. Despre Teixeira, în martie, la finalul articolului tipărit cu litere roșii, afirmam că „e cel mai bun fotbalist care joacă azi în România”; Despre Cernat, în iunie, după acel zăpăcitor Steaua – Oțelul 1-2, susțineam că „nimeni dintre cei plecați și întorși acasă, niciunul nu a arătat un fotbal ca al lui de nota 9 în Gazetă”.

Am deci o poveste veche cu Florin și Filipe, îi pot numi așa, cu intimitatea la care îmi dă dreptul un sentimentalism anacronic, dar cu atât mai presant când iau pixul în mână.

Ei sunt „ai mei” nu numai fiindcă țin cu tot relativismul la articolele mele, ci și pentru că socotesc, azi, sentimentalismul ca un nonconformism. Conformiști sunt toți acei care se vor invincibili gata să izbândească fără emoții, cei care traduc toate golurile în milioane de euro și măsoară orice talent într-o singură dimensiune, aceea a „mașinii de bani”.

Apropo, fie și înaintea meciului de diseară, știți pe ce loc e Sparta Praga în grupa ei din Europa League? Ei, care Sparta Praga? Aia învinsă cu un 2-0 de 10 milioane de euro – ați și uitat?