Asta-i piața, asta-i viața!

Spre o victorie a pragmatismului atât de hulit?

În crescânda mea angoasă pentru cum va arăta campionatul nostru, acela unde între insolvență și insolență nu e decât o literă lipsă, îmi impun un time out obligatoriu pentru a mă gândi la soarta fotbalului mondial, așa cum se anunță ea în statistica prezentată alaltăieri de Theodor Jumătate. Ea nu poate fi ignorată, oricât ne stă pe cap soarta Rapidulețului și chiar a naționalei. Conform tuturor calculelor, reiese clar că 55% din victoriile de la Euro 2016 au fost obținute de echipele cu o posesie inferioară a mingii; se susține că acesta ar fi noul trend, noua tendință în fotbalul de azi.

Ce ne facem? Mai „cumpărăm”, ne mai uităm la meciurile în care înving cei fără minge? Ce facem cu spectacolul permanent ofensiv, Dumnezeule?, cum a rămas expresia de la Banciu și Naum…? A învins hulitul pragmatism, detestat de noi ăștia, idealiștii și esteții? Renunțând la persoana întâi plural, rezumându-mă doar la persoana mea singulară, recunosc că nu m-am gândit niciodată că Portugalia poate fi campioană europeană; ca tot omul rațional, am mers cu Germania, deși de la meciurile ei din grupă mi-am permis o glumă lejeră și am scris aici că i-ar trebui un Lewandowski pe centru. Nu eram departe de adevăr. Germania lui Low nu a avut atac, la o posesie, cu Franța, de 65%. E uimitor că Germania – adică nu oricine – la o asemenea posesie să nu înscrie.

În schimb, nu-s pornit împotriva Portugaliei și a jocului ei (deloc antijoc). M-am autosesizat de valoarea ei după ce a „mințit-o” în prelungiri pe Croația, o victimă a propriilor ei orgolii pe măsura calităților indiscutabile. După acea victorie, m-a convins din ce în ce mai mult antrenorul lui Ronaldo, de o sinceritate care desfide toate datele tehnice: „Știu că nu suntem cea mai bună echipă din lume…Nu am venit să jucăm frumos, ci să câștigăm!”. E inutil să polemizăm cu Santos pe tema frumosului în fotbal. Omul are trofeul în brațe, nu l-a învins nimeni și degeaba i-am bate capul cu ideea cea mai corectă despre finală: Franța a fost prea convinsă că va învinge.

Franța era încă în extaz (exact așa a tritat L’equipe) după ce a învins Germania cu o posesie de 35%. Are vreun viitor acest extaz în fața noului trend? Ne vom mai extazia la meciurile în care înving cei care lasă mingea celorlalți? Dar unde scrie că mergem la fotbal ca să ne extaziem? Ce mai e azi exaltant? Să ni se ierte vorba proasta, dar poate că merge și așa – cu „asta-i piața, asta-i viața!”. Cine se va revolta? Să nu-mi spuneți că Manchesterul lui Mourinho.