Mai bine lucid decât negativist
Albania, ca și România, nu e o echipă care să te lase să joci entuziasmant
Vinerea trecută, după Franța – România, am fost trist fără a fi și amărât, trist fiindcă naționala pierduse cel mai bun meci al ei din secolul 21 – o scriu cu toată liniștea, cu grija aceea foarte bine definită de Andrei Vochin, grija de a nu fi patetic. Azi, patetismul nu are presă bună, în limbajul multor neamuri deștepte e asimilat cu prostia. Se poate discuta dacă e așa, dar una peste alta sunt gata să repet: în fața unui adversar semnificativ, România a făcut cel mai bun meci al ei din anul 2000 încoace.
Nu înțeleg de ce ne-am feri să zicem apăsat. Azi însă, după aproximativul fleoșc cu Elveția, nu mai sunt decât lucid. Cu Franța, trecuserăm de obiectivul nostru major – acela de a nu ne face de râs – și ajunseserăm „să punem probleme”, expresia cea mai la modă. Cu Elveția ne-am întors la ce știm de-o viață și ne-am pus nouă probleme. Condiția fizică? Petkovici ne lăudase tocmai pentru ea. Fusese politicos? Mentalul? Înlocuirile abrupte?
Lipsa de încredere în echipa performantă cu Franța?Menajarea lui Stanciu? Bine că nu l-au menajat și pe Tătă… Putem discuta până duminică, dar pentru mine problema e mai „metafizică”, peste condiția fizică. E (aproape) incapacitatea – la nivelul unui turneu final – de a lega două meciuri consecutive bune, fie și foarte bune. După o performanță vine prea repede contraperformanța, depresurizarea. Un meci bun al nostru nu are drept consecință un meci și mai bun, ci o pauză, ca să ne tragem puțin suflețelul…
Ca atare, nu o ascund, sunt sceptic pentru meciul de duminică și pentru calificarea la locul 3 cu o victorie entuziasmantă și ca golaveraj. Albania – de altfel ca și România – nu e o echipă care să te lase să joci entuziasmant. Dar poate că și scepticismul e mai bun decât exasperarea negativistă și îmi permite totuși să mă gândesc la ce s-a întâmplat la Mondialul din 1994 chiar după un 1-4 cu Elveția.
Oricum, până duminică avem timp să contemplăm o Anglie care, comic, pierde perfect englezește, adică în ultimul minut, două puncte, o Franță pe care Cornel Dinu, cu o dezinvoltură la care noi, chibiții, nu avem dreptul, o caracterizează suav: „Prost să fii, noroc să ai”, o Spanie căreia îi „lipsește” un Messi și o Germanie care ar avea nevoie de un Lewa… Bancul zilei e pe Facebook la Budapesta: cică la meciul Austria-Ungaria, fostul împărat al imperiului, Franz Josef, a întrebat: „Împotriva cui?”.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele