Să ne dezintoxicăm de clișee!
Când Atletico a jucat ca Realul și Realul ca Atletico

La doar o săptămână înainte de cel mai tensionat Euro, finala Ligii Campionilor de sâmbăta trecută încă nu ne dă pace celor câțiva cărora ne place fotbalul și pentru controversele lui vitale. Acolo și atunci s-a petrecut un fenomen dintotdeauna palpitant: a fost contrazis un clișeu – clișeul unui Atletico Madrid care joacă urât până la imoral. (Paranteză promptă: nu sunt fan Real, nu sunt fan Atletico, niciuna nu mi s-a lipit de suflet ca marca de scrisoare, ca să mă exprim și romanțios)
De puține echipe importante ale lumii s-a vorbit mai de rău, cu mai multă antipatie; devenise un clișeu că Atletico Madrid este o campioană a antijocului, iar Simeone al ei un monstru. Sâmbăta trecută, în condițiile dramatice ale unui 1-0 din offside și prematur din minutul 15, Atletico a jucat o jumătate de oră ca un clasic al ofensivei, a legat impecabil, a presat Realul silindu-l la o apărare feroce, așa cum doar Atletico o practică stârnind detestarea cunoscută. Jumătate de oră, din minutul 46 – când au ratat un penalty și asta nu i-a dărâmat – și până au egalat în minutul 79, Atletico nu i-a permis Realului decât două ratări, cei drept luminoase, exact acelea după care a găsit puterea să facă un 1-1 deplin meritat.
După acest 1-1, Realul a revenit în atac, dar ne putem întreba de ce nu a insistat la 1-0…? Nu s-a lăsat fascinat de acest scor cu care Atletico face școală în La Liga? Nu ar fi imposibil. Atletico ăsta urâtul contaminează… După care au urmat prelungirile sub semnul acelor crampe musculare care, cu o zi înainte, mi-au inspirat titlul articolului din Gazetă. Totul s-a jucat la penalty-uri, unde tocmai cel care a ratat în minutul 46, Griezmann, a avut curajul să-l bată perfect pe primul și unde, la 3-4, șutul lui Juanfran a lovit bara lăsându-l pe Cristiano Ronaldo să-și clameze competența în noroc.
Totuși ar fi condamnabil și incompetent să se spună că monstrul Atletico a pierdut finala pe un pur ghinion? Prefer să formulez așa: e indiscutabil că victoria lui Real nu e incontestabilă. Iar în finalul acestui exercițiu de dezintoxicare în vedetism, acum înainte de Euro 2016, să mai precizez că în toate strigătele Messi, Messi și Cristiano, Cristiano, nu replic în gând decât Marcelo, Marcelo. Eu îl pun liniștit lângă ei.