Acest Atletico feroce și exasperant
Că ne place sau nu este o altă problemă

În noaptea de marți, după acel 1-2 victorios al lui Simeone la Munchen, am avut în auz prieteni care mi-o spuneau pe șleau: „M-au îmbolnăvit, am mers pe pereți, sunt insuportabili”.
Unul dintre ei – fan Real, nu al lui Bayern – mi s-a jurat că se lasă de fotbal; i-am propus să nu facă așa ceva: „La câte sunt insuportabile pe lumea asta, nu Atletico e cea mai scandaloasă”.
„Te pomenești că ții cu ei…” mi-a strigat, dar eu am fost calm: „Nu a venit ziua aia când mă voi declara fan Simeone”. „Joacă oribil!” a răcnit amicul, mi-a închis telefonul și în mine s-a trezit acel spirit polemic care – vorba nemuritorului Teodor Mazilu – vrea nu numai dreptate, dar și adevăr. Adevărul e că Atletico joacă un fotbal care ne scandalizează fiindcă niciuna din gloriile zilei nu-l practică atât de dezinvolt și insolent. E oribil, urât, plicticos – oricum i-am zice, însă e al unor fotbaliști incontestabil excelenți.
Pe oricare dintre ei – de la Oblak la acest prodigios Griezmann – îi văd jucând, pe mulți bani, la cele mai celebre întreprinderi fotbalistice ale lumii. Să nu îmi spuneți că Realul, Barca sau vreun United nu au pus ochii pe ei; Dar niciun grande nu și-ar permite să îi supună unui regim de ferocitatea celui instaurat de Simeone.
Atletico, oribilă sau plicticoasă este înainte de toate (în limite mai mult sau mai puțin regulamentare) feroce. 11 fotbaliști excelenți formează un grup de fiare – nu mă tem să-i numesc așa de când știu, din studii eminente, că porumbelul poate fi la fel de violent cât lupul.
Aceste fiare fotbalistice nu acceptă – în primul rând – ca adversarul să aibă ocazii de a marca vreun gol. Dacă a luat două goluri de la un Bayern minute întregi copleșitor, nu a mai primit al treilea, decisivul. Din această cruzime în apărare decurge o a doua „calitate”, cu ghilimele sau fără: Atletico asta oribilă și urâtă este exasperantă, ea își exasperează adversarul, ceea ce face parte dintr-o tactică regulamentară, dovadă că nu o interzice nimeni.
E o exasperare care epuizează inamicul. Este extraordinar cu ce insolență poate Atletico să scoată din minți orice Barca, orice Real. Ne place sau nu este o altă problemă. Chestiunea la zi, pe tăpșanele noastre, este ca acest Atletico să nu devină un model pentru atâția antrenori dispuși să reinventeze autobaza. Să ne fie clar: nu oricine poate juca fotbal ca Atletico.