Când Ronnie e rupt în bucăți
Ceea ce pare o joacă, vine dintr-un efort cumplit
În plin Open Galez, Marius Ancuța cu bonomia sa salutară ne-a comunicat o năzdrăvănie la auzul căreia ridici instinctiv sprâncele și taci adânc: cică există specialiști care susțin că Ronnie O’Sullivan face totuși un deserviciu snookerului și anume – jocul lui extraordinar lasă impresia că e de o simplitate care îi derutează pe mulți spectatori încă naivi, încă ageamii, dar pasionați (ca mine și ca dumneata, de pildă), că avem de-a face cu o joacă la îndemâna oricui. Nu e chiar o aiureală. Și în literatură se întâmplă nu o dată așa. Prin anii ’50, după descoperirea lui Hemingway – cu proza lui din trei dialoguri fără adjective și fără multă pisălogeală psihologică – am avut câțiva confrați convinși că „așa simplu pot scrie și eu”. Adevărul e că nici în scris, nici în sport nu e câtuși de puțin ușor să joci simplu, clar și strălucit, ca Ronnie în Țara Galilor. Dovada elementară sunt aceste cuvinte de după victorie: „Sunt terminat, rupt în bucăți, avem nevoie de o lună de relaxare”. Astfel se plătesc viteza în decizii, ritmul și execuțiile care îl pot face pe un comentator de competența lui Bontea să exclame emoționat: „E fenomenal!”.
Fenomenalul, mai presus de toate, este puterea de concentrare. Nimic nu-l deranjează pe Ronnie ca adversarul să-l scoată din ritm, din efortul său pentru a-și ocroti nervozitatea. Este efortul invizibil care-l rupe în bucăți. E de ajuns să-l vezi cum „se plictisește” urmărind ritmul și viteza adversarilor săi; nu-i disprețuiește, dar îl enervează fiindcă îi pun la încercare răbdarea. Fără răbdare, el, ființa eminamente nervoasă, nu poate juca, dar nici nu poate renunța la ea – aici e vulnerabilitatea lui și el o știe prea bine. Perry, al zecelea din lume, cu lentoarea lui, i-a luat trei frameuri și l-am simțit pe Ronnie, în gesturile sale infinitzecimale spre pleoape, spre nas, cum tremură de nerăbdare să vină la masă. Cu Neil Robertson – unul din cei foarte puțini care îi pot face față valabil – i-a fost aparent mai greu, până s-a încălzit. Australianul – pe care îl pun printre preferințele mele pentru aerul său de tânăr lord – l-a condus cu 5-2 și cineva mi-a telefonat: „Ce facem, luăm bătaie?”.
Au urmat nu mai puțin de șapte frameuri la 0: 9-5, cu un Ronnie în transă și în final un break de peste o sută … Tehnicianul Bontea a avut cea mai omenească vorbă: „E o plăcere să îl poți privi cum joacă”. O fană de-ale lui și foarte apropiată mie a fost super și mi-a propus să-l numim Ronnie O’Sulliman Magnificul. În ce mă privește, mai potolit, sunt gata să parafrazez părerea lui Țiriac în privința lui Federer: „Pe-ăsta să-l punem deoparte!”. Ronnie Magnificul nu e invincibil, dar trebuie să-l punem, cu toată simplitatea, separat de toți ceilalți.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele