Gâlcă şi sentimentalismul nostru

Mă deziluzionează, dar nu îl pot pamfleta

Sînt sub presiune în problema Gâlcă. Fiind dintre acei cîţiva care nu acceptă să uite ce au scris, mă apasă articolul meu din Gazetă, primul din acest an, în care afirmam că mă interesează la maximum soarta lui Gâlcă în Spania. Era după acel naiv de entuziasmant 0-0 cu Barca şi nu mai puţin deziluzionantul 1-4 din săptămîna următoare; îmi permiteam să scriu că nu disper şi secretariatul Gazetei sublinia cu litere roşii această propoziţiune serioasă. După o singură lună, totul mă contrazice şi, dacă încă nu disper, creionul meu marca Pelikan e în derută.

Celebra vorbă a lui Gâlcă dinaintea acelui prea fericit 0-0, aceea din vestiar: „Să-i facem să aibă îndoieli”, s-a întors împotriva lui – după aceste două catastrofe cu Realul din Madrid şi la fel de Realul Sociedad. Nu scorurile finale (0-6, 0-5) m-au făcut KO, ci începuturile lor, un 0-3 în minutul 15, respectiv un 0-2 în minutul 6. Eram în acea stare de rîs nervos cînd zici: „Nu se poate!, ba se poate!”. Cea mai gravă acuzaţie, întru totul nemiloasă, era opţiunea lui pentru Arlauskis în poartă, la debut în Spania, într-un meci cu un Real însetat de goluri. Ce credea nefericitul, că e în Ghencea cu vreo echipă daneză? Stilizîndu-mă cît pot pentru a nu cădea în pamflet, Costelo a făcut o prostie pe care nu o egala decît explicaţia lui de după meci: „Am avut încredere în el, are un picior foarte bun în degajări”.

Încă o dată: „Nu se poate!, ba se poate! – îl auzi!”. Dar mai aud ceva: cum se vorbeşte despre Gâlcă, în studio, la acest scor de 0-11 în ultimele 2 meciuri. Se vorbeşte neobişnuit de blînd, de decent, de tandru – aş zice dacă nu aş şti ce mai înseamnă azi, la noi, tandreţea. Ilie Dumitrescu remarca, fără vreo mînie, că „lotul este discret…”. Cînd s-a mai auzit la noi de un lot discret, ca să nu îi zici de-a dreptul că e impotent? Gică Craioveanu nu îl contrazicea, dar adăuga că „lotul e subţire…”. Cel mai decis era Contra, care ne cerea în acest „moment delicat” să-i ţinem pumnii lui Costel, de ce? Fiindcă avem nevoie de un antrenor român în Spania! E mai mult decît o delicateţe, e direct un sentimentalism greu acceptabil în vocabularul nostru eminamente pamfletar. Un sentimentalism care, în deruta mea, mă îndîrjeşte: la ora asta, Gâlcă mă deziluzionează, dar nu-l voi călca în picioare, cum e în obiceiul locului în caz de decepţie.

Vestea bună vine de pe Insulă: fanii lui Manchester United ţin cu Leicester în lupta pentru titlu. Am liniştea că – fără să mă fi consultat cu ei – în ultimul articol din 2015 i-am adus lui Ranieri un omagiu bine simţit; l-am văzut după formidabilul 3-1 de la City şi m-a înduioşat cît de nepriceput este în a fi euforic; îi venea să rîdă şi să plîngă, deodată, de bucurie.