Fanii

Din melancoliile unui progresist fără galerie

vineri, 27 noiembrie 2015, 7:43

După acel 3-1 cu Steaua (gata, gata de-un 3-0), Vojnovici, oricît de imprecis în jocul său, avea perfectă dreptate să se gîndească în primul rînd la fanii echipei sale.

Galeria lui Dinamo este – alături de acelea ale lui U Cluj, Rapid, Poli – printre puținele care „joacă” în tribune mai bine decît echipa ei pe teren. Mie îmi sînt dragi din melancolia mea de fan Progresul, fără finanțe, fără bănci, dar cu memorie. Am curajul să susțin că în numele fotbalului și al unor cărți pe care le iubim, sînt prieten cu cîțiva dinamoviști. Și cum se exprimă modern o prietenie? Comunicînd permanent. De pildă, sîmbăta trecută, știind că unul dintre ei nu va putea să fie pe post, am ținut morțiș să-i transmit pe mobil ce-au făcut Liverpool și Barca, echipele lui preferate. Am avut rigoarea unei ordini cronologice. Liverpool cu City, 4-1; a urmat un „cum?” cu o sută de u, în orice caz mai mulți de o-urile din Klopp, noul idol cormoran. La 4-0 pentru Barca, mi-a urlat că nu se poate. Ba se poate și i l-am definit imediat pe Iniesta ca om al meciului, înainte să aflu că și Ilie D, la Digi, are aceeași părere; am avut plăcerea să aud cum comunică aceste scoruri și celor cu care se găsea la masă, ca apoi să mă asigure că sînt primul care i le-a transmis. Într-o prietenie, e un criteriu sigur să fii cel dintîi cu o informație bună, rea, dar bombă.

A doua zi, duminică, știind din nou că, din păcate, nu va fi pe post la derby-ul lor din Ștefan cel Mare, m-am cenzurat să-i comunic că Federer al nostru nu a reușit nici măcar un break cu Djo, dar la 3-0 pentru Dinamo, m-am decis să-l sun. Nu am mai fost primul; acolo, la un concert de unde nu putea lipsi, avusese un mobil silențios care i-a vibrat la fiecare gol; nu știa cine a tremurat mai tare – el sau mobilul lui. Cel mai insistent fusese un dinamovist din Iași care mie îmi rămăsese în minte pentru următoarea expresie, după fiecare eșec (și au fost eșecuri, ani de zile, pînă la acest aproape 3-0): „Îmi iau pușca și mă duc în pădure să mă spînzur”. În încheiere, trebuie neapărat să precizez că cel mai bun prieten al acestui dinamovist bucureștean este un neabătut fan stelist; bat munții împreună, pescuiesc în Deltă, știu unul de altul cam în fiecare zi, dinamovistul meu i-a dedicat o carte stelistului… „Dumnezeule!”, cum ar exclama în stupefacțiile lor, fie Radu Naum, fie Radu Banciu.

Comentarii (15)Adaugă comentariu

custov (1 comentarii) • 27 noiembrie 2015, 8:30

Frumos comentariu d-le Cosasu ,sunteti printre putinii gazetari de la aceasta fituica fcsbista care nu sunteti plin de ura .

adi_stelistul (17 comentarii) • 27 noiembrie 2015, 8:43

Si cel mai bun prieten al meu e dinamovist. Si cel mai bun prieten din facultate tot … 🙂 Ghinionul meu. 🙂 Va dau dreptate in legatura cu galeria lor desi unele chestii nu le inteleg. De pilda, cultul lui Haldan, in detrimentul atator altor mari dinamovisti (pentru orice dinamovist ofuscat de afirmatia mea, accentul trebuie pus pe „in detrimentul altor” nu pe „Haldan”) sau copilaria aceea cu incendierea tribunei si celebrarea acelui act. Dar in rest e evident ca sunt (acum, cel putin, pentru ca au fost ani mult mai prosti pentru ei) mai aproape de echipa decat altii – nu dau nume. 🙂 A, si mai e un domeniu in care dinamovistii pot fi luati de exemplu: la PR. Staff-ul clubului stie cum sa-l faca (s-ar putea ca aici sa fie si una dintre explicatiile acestei revigorari a sustinerii din partea galeriei de care se bucura in ultimii ani dinamovistii).

somebody (1 comentarii) • 27 noiembrie 2015, 9:24

asta inseamna sa fi suporter . A simpatiza cu o echipa sau alta nu trebuie sa ne transforme in dusmani ci doar in parteneri de glume ,tachinari , discutii sau mici intepaturi, dar doar atat.

Bubucul (2 comentarii) • 27 noiembrie 2015, 13:04

Foarte frumos, maestre! Pentru mine e o adevărată delectare fiecare articol al dvs., deși aproape niciodată nu reușesc să (mai) adaug greu comentariu.

Frankie (2 comentarii) • 27 noiembrie 2015, 15:27

Frumos relatat. Ar fi fost si mai frumos daca acest acest rezultat era obtinut impotriva unei echipe reale a Stelei, cu tot cu ceilalti rivali in tribuna de vizavi.
Eu sunt stelist, mi-as fi dorit sa ma zgarii pe ochi a doua zi ca ne-a batut Dinamo cu 3-1. Dar ce sa vezi, meciul l-am sarit, era un serial mult mai interesant pe Netflix. Am aflat scorul dupa, am exclamat doar un „ah, ce bine!”.
Steaua e in coma, ma bucur ca Dinamo a batut echipa becaliotului lugubru. Noi sa fim sanatosi, pentru fotbalul e mort in Romania deocamdata.

pele (1 comentarii) • 27 noiembrie 2015, 16:11

excelent articol.

felicitari maestre.

gicu (305 comentarii) • 27 noiembrie 2015, 18:04

Sanatate, maestre!

emilian (3 comentarii) • 27 noiembrie 2015, 20:53

Maestre, deci n-ati fost la snooker. Pacat. Chiar a meritat.

dragan (767 comentarii) • 27 noiembrie 2015, 21:22

Leo la City?…astept „hai sictir-ul”Leliei si „ati innebunit-ul?”Mariei…;cit priveste „dimov-istii”,inclin sa va dau dreptate-cu Maia sefa „la cultura”,ori Emil Brumaru,ori Ileana Malancioiu ar fi adus un „nobel”acasa…:lasi? posibil! ticalosi?probabil!…dar sigur-fraieri!

reciclatoru (1 comentarii) • 27 noiembrie 2015, 23:27

@ adi stelistul stimate domn nimeni n-ar trebui sa fie ofuscat…nimeni nu a uitat marile nume componente ale echipei dinamoviste de-alungul anilor insa, dupa stiinta mea, Catalin este singurul dinamovist a carui inima a incetat sa bata chiar pe gazon in timp ce era imbracat cu tricoul alb rosu…foarte usor de asimilat cu sacrificiul suprem pentru culori si astfel este cinstit vesnic ca Unicul Capitan…nu poate fi vorba de „in detrimentul altor”…pur si simplu soarta a vrut asa…pana la urma nici nu e rau ca poate fi considerat o borna de loialitate intr-un fotbal tot mai globalizat si mai plin de „mercenari”…

George (1 comentarii) • 27 noiembrie 2015, 23:28

Frumos domnule Cosasu, sa stiti ca mereu am tinut cu Progresul , mai ales cand am fost la un cuplaj in care Progresul juca cu Steaua, si tot stadionul striga , Progresul , PROGRESUL…Si sa sa mai stiti ca galeria lui Dinamo a iesit campioana mondiala la coregrafii , si vicecampioana , daca asa ar fii si echipa mea de suflet Dinamo la nivelul galeriei as fii fericit.Sanatate si numai bine.

Sorin444 (9 comentarii) • 28 noiembrie 2015, 0:12

Da, placut sa citesti articole de sport scrise in acelasi timp la obiect, cu suflet si cu stil. Noroc ca avem scriitori pasionati de sport, ca altfel ramaneam sa citim platitudini gen… sa pastram nota autorului, sa nu dam nume.

the_gunner (54 comentarii) • 29 noiembrie 2015, 6:18

D-le Radu, eu am fost fan Progresul de pe vremea lui Mindru ,Oaida ,Mateianu ,Colceriu,Caricas ,Soare .Nu stiu daca d-voastra ati auzit de ei. Probabil ca ati ramas progresist de pe vremea lui Beldeanu, Nastase ,Filipescu ,Bora samd .Sint cu ceva ani mai in virsta decit dvs ,nu cu multi ,dar nu accept ca cineva sa se declare fan Progresul mai vechi decit mine .Sint de-al lor de cind erau numiti „frizerii ” si nu „bancarii ‘. Am plins cind fratii Munteanu ,D-tru si Anton ,au ales Petrolul si nu Progresul .Am fost socat cind Ozon a venit la noi . Simteam ca ceva nu este in regula. Am calatorit la Buc numai si numai sa-l felicit pe Mindru dupa acel 2-1 cu Danemarca de la Torino care ne-a trimis la Tokyo .Mi-a multumit si mi-a dorit un Craciun fericit . Eram putini pe atunci . Nu stiu daca umpleam un sfert de sector la 23 August ,dar nu ne inspaiminta cele 3 sectoare pline cu rapidisti .Ce e acum – D-zeu cu mila !

brod (12 comentarii) • 29 noiembrie 2015, 17:27

fan?! eu știam de MICROBIST.
de la Belphegor, cu a sa Cronică, am învățat să nu devin fanatic. aveam 15-16 ani, citeam doar Sportul și îi sunt recunoscător pentru asta….

Jean (1 comentarii) • 3 decembrie 2015, 11:07

Domnule Radu Cosasu, simpla amintire a echipei din Parcul cu Platani imi provoaca, vorba poetului, o tristete iremediabila. V-as intreba (fara a astepta vreo elucidare pe termen scurt), cu oneste intentii, urmatoarele:
1. Cum a fost posibil ca un parinte (BNR) sa-si abandoneze, fara adanci remuscari, propriul copil (Progresul)?
2. Despre afirmatiile unui distins gazetar, coleg cu dumneavoastra, in redactia GSP:
a) FC National e una din echipele care n-au construit nimic în Divizia A, dar cand e sa umble – vorba lui Gica Hagi – la rautacisme, o face de parcă ar fi platiti pentru asta. Haideti s-o spunem pe aia dreapta: FC National e o intretinuta a primei divizii. Discreta protectie a Bancii Naţionale, protectie ale carei resorturi nu le intelegem, precum si o reactie suspect de intarziata a Fiscului fac din acest club un caz moral. Ne fac pe noi, romanii care speram in Dreptate si Adevar, sa conchidem ca exista si situatii la care trebuie sa ne resemnam.
b) FC National isi ia adio de la liga mare fara sa fie plansa nici de prieteni, nici de public, nici de gazetari. Iesirea de pe prima scena a fotbalului românesc a hibridului FC National, indiferent de cat necaz sincer si cata vorba goala incap in lamentatiile noilor sponsori, ramane o victorie a adevarului.
Acestea sunt spusele domnului Tudor Octavian, 2006 – 2007. Ca Progresul n-a fost plansa de nimeni, accept cu greu, dar ma resemnez. Totusi, si dupa zece ani, trei cuvinte mi-au ramas de neinteles in acel context, vizavi de Progresul: hibrid, dreptate si adevar.
In 1971, Progresul disparea de pe prima scena cu Dudu Georgescu, Mircea Sandu, Viorel Nastase, Dumitriu IV, Beldeanu…iar Belphegor scria, dupa un meci pierdut in fata campioanei UTA:
„Soarta si-a batut joc de noi, tacere deci!…”. Oare astfel s-ar rezuma destinul acestui club?