Avem şi noi un Special One

Nu știu dacă e cel mai bun, dar hotărît că e cel mai special. Nu are nici unul trecerile lui din ofensivă și defensivă în logică și vocabular.

Nu-l propun prim-ministru, nu-l vreau ministru al sportului, cred doar că la nivelul nostru – la cîte știm și putirim în fotbal – el e azi un Special One. Spre diferență de echipa celuilalt special de peste Mînecă, echipa lui e pe primul loc și săptămîna trecută, cu echipa lui Hagi, a produs cel mai bun fotbal din cîte putem produce la noi (expresia „a produce fotbal” e a lui și propun să fie primită). După care a lăsat „deoparte modestia” și le-a spus verde în față confraților mei Apostol și Crăițoiu că el este cel mai bun antrenor din campionat.

Nu știu dacă e cel mai bun, dar hotărît că e cel mai special. Nu are nici unul trecerile lui din ofensivă și defensivă în logică și vocabular. Mai toți, față de el, par încleiați în clișee, în cumințenie stearpă și conformism. El poate trece, în dribling, de la un instinctiv bun-simț la impertinență, de la fandoseală la luciditate, de la luciditate la aiureală, toate emanînd în verva lor un humor fără pereche. Deloc modest, putea spune – după  egalul buimăcitor de la Londra, cu West Ham rezerve – că el are harul comunicării.

Aș schimba, fără pierdere, doar o literă – hazul comunicării. Nu vine dinspre mordanța bine cultivată a lui Cornel Dinu, mai degrabă coboară dinspre Titi Teașcă: „Aveți cardul plin?” „Dar tu cîți ai?… Aaa, ai 100 de lei în buzunar? Ia-mi și mie niște floricele de afară…”. Teașcă întreba pe cel care-l înjura cît a plătit biletul, 10 lei?, „Na 10 lei și lasă-mă să te înjur și eu”. În acest domeniu, al imprecației, omul e echilibrat: „Mă mai înjură, îi mai înjur și eu, dar ne aplaudăm în final”. Unde se rupe echilibrul este acolo, în trecerile lui dezinvolte de la spontaneiate la ferocitate: se bucură ca un copil la fiecare gol al băieților lui, țopăie și zburdă enorm, ca în cîteva secunde, la nu știu ce aut neacordat, să aibă un surîs de rechin sinistru. Firește că manipulează viclenii, șmecherii, fentează, dar și șutează, enervează, dar și emoționează, însă, peste toate, nu plictisește.

Mi se pare cea mai specială calitate – nu zic suprema – în lumea asta. De pe acum mă gîndesc dacă să-l iau în serios cînd declară că a doua zi după ce ia campionatul pleacă din România și se duce „în zona aia a globului unde sînt cămile…, unde bagi cardul și ies 50.000 de euro”. De ce să-l cred? Nu zice că nu ține la bani? Că „astăzi am în buzunar 100 de milioane și mîine nu am un leu”?. Ca să termine en fanfare: „Ăsta e Șumudică!”. Șumi – îngăduie-mi să-ți spun așa, cu timiditatea unui om care nu te cunoaște -, Șumi, ești special, dar nu te ambala! Cămilele nu-s pentru noi! Și să nu-mi spuneți că Chelsea a jucat prost cu Stoke CIty (0-1), nu știți cum e cînd e să se aleagă praful? V-o spun altă dată.