Împotriva miștoului metodic

Mai știți ce-au făcut săptămîna trecută ASA și Astra în Europa?

La ora acestei canicule istorice, la ora unor temperaturi insuportabile, la ora cînd dl Argăseală declară că arbitrajul lui Colțescu la Giurgiu a fost o rușine națională, la ora cînd Rădoi își felicită jucătorii fiindcă au învins marcînd trei goluri perfect valabile și scandalos anulate, la ora cînd Alibec ne bate liniștit capul susținînd că „am fost mai buni decît ei”, iar lui Șumudică nici nu-i pasă ce spun steliștii, la ora cînd Keșeru ajunge pentru un milion la Ludogoreț și nu în Ghencea, unde nu se vor întoarce nici Luci și nici Lukasz, în aceste ore grele și pentru cultura noastră fotbalistică îmi permit să atrag atenția că săptămîna trecută au avut loc două evenimente peste care sînt 99% șanse să se aștearnă uitarea.

Nu numai cu toată clasica dragoste, dar și cu toată timiditatea tangentă la ridicol, amintesc că în retururile a două meciuri din Europa League, două echipe de pe la noi au învins cu 2-1. ASA – zdrobită în tur, acasă, cu 3-0, prin trei șuturi din afara careului, ceea ce se vede rar chiar și în România – ASA asta, fără nici o șansă în returul din Franța, va avea un 2-0 și chiar ocazia unui 3-0, de a trebuit ca francezii să-l bage pe teribilul Hamouma ca să facă un 1-2 valabil și valoros cît un 2-3 al altora cu Trencin.

Și noi, lucizii, care rîdeam de antrenorul francez care zicea că după acel 3-0 încă nu sînt calificați. Permanent inteligenți, ziceam că face mișto de noi. Astra a realizat un 2-1 și mai și: a eliminat a doua echipă, a rezervelor lui West Ham. Și ce dacă erau rezervele?

„Trebuia s-o faci!”, cum zic francezii. N-o făceai, erai și mai ridicol. De fapt, performanța fusese în tur, la Londra, unde astralii refăcuseră de la 0-2 la 2-2, lăsîndu-mă literalmente paf cînd citisem rezultatul final pe micul ecran. Pentru a pune scorurile la punct, să ne uităm la ce a făcut peste trei zile, în Premier League, prima echipă a lui West Ham, cea lăsată acasă: 2-0 cu Arsenal! Asta înseamnă că rezervele alea nu-s ale oricui și iar e cazul s-o slăbim cu miștoul nostru metodic.

Sigur că ne e greu. Cel mai ușor și plăcut e să rostim cuvîntul sacramental „rahat”. Prea bine: ASA și Astra, săptămîna trecută, au făcut un rahat.

Atunci, chiar pe canicula asta, o să vă povestesc că doi evrei au venit la rabin, unul din ei fiindu-i dator celuilalt 100.000 de dolari. Datornicul nu voia să dea banii înapoi și-o ținea una și bună: „O să-ți dau un rahat!”. Pînă cînd s-a enervat și a dat să plece. Atunci rabinul i-a strigat: „Stai, unde pleci? Și un rahat e o bază de discuție!”. O știați? Și de ce ați uitat-o? E o piesă de bază cel puțin pentru cultura noastră fotbalistică.