Fiindcă nu sîntem nici noi idioți

O noapte în care Duckadam nu a avut medicamentele la el

Omul – același care ne spusese înainte de meci că Steaua de azi e cea mai bună echipă de la ‘89 încoace și că nimeni nu-i poate sta în cale pînă în grupe – omul acesta, după meci, ne-a declarat ferm că, fotbalul fiind pe bani, el nu va fi un idiot care să piardă bani în fotbal și dacă nu ne calificăm, intrăm în insolvență. Fiindcă nici noi, ăștia, gazetarii, nu sîntem idioți, voi scrie imediat că Trencin, în zece, a avut în minutul 88 o minge de 4-2 salvată de Cojocaru sau bărbierită de Bero și, dacă s-ar fi calificat, nu ne-am fi calcificat de groază și indignare.

Fiindcă nici noi nu sîntem idioți, voi scrie prompt că Trencin a avut doi sud-americani – Jairo de nota 8 și Wesley de 9 – pe care Steaua ar trebui să-i cumpere mult mai repede decît pe Alibec și De Amorim; de mult, parcă de la un Stuttgart 5-1, nu s-a mai văzut ca doi fotbaliști străini să rîdă de apărarea Stelei și să marcheze de două ori în același fel. Fiindcă nici noi nu sîntem idioți, să consemnez că explicațiile lui Rădoi – aceeași și aceeași banală relaxare după un 2-0 în tur – mi s-au părut mult mai puțin convingătoare decît spaima lui Duckadam la pauză, cînd a plecat acasă „pentru că era prea mult și nu mai avea medicamentele la el”; acasă nu s-a mai uitat la repriza a doua și îl cred. Simultan, în studio, Ilie Dumitrescu emitea și el o vorbă eminamente rară: „Îmi este frică!”. Ea nu mă împiedica să apreciez ca foarte inspirată fraza unuia dintre comentatori: „Ne așteaptă o repriză îngrozitor de interesantă”. Era exact spus.

Și fiindcă nu sîntem nici noi idioți, nu trec sub tăcere cele 5 minute ale acestei reprize în care Steaua a egalat miraculos, dar nu lipsit de humor, mai întîi printr-o bombă rătăcită a acestui Muniru, primul gol din viața lui, și apoi printr-un penalty prost bătut de Tade. După care Steaua n-a mai jucat decît strict la înghețarea acestui calificant și descalificant 2-2. Băieții celei mai bune Stele din ‘89 încoace au fost atît de panicați încît parcă nici nu știau că Trencin joacă în zece. Iar după ce slovacii olando-latino-americani au făcut 3-2, panica s-a transmis pînă și comentatorului, care nici el nu mai știa ce vorbește și declara că la acest scor Steaua a pierdut calificarea; peste un minut își prezenta scuzele pentru eroare. Nu sînt atît de inuman ca să nu le primesc – omul își pierduse capul. Cu Duckadam fusese și mai rău – nici nu se mai uitase la meci…

Categoric însă, dacă nu sîntem idioți, nu trebuie să prelungim panica; trăiau calmul înțelept al lu Radu Paraschivescu, care în finalul emisiunii ne propunea – cu experiența lui bănățeană – să ne gîndim că Partizan Belgrad e vulnerabilă psihic ca și Steaua. Să rămînem pe psihic. Dar după tăcerea asurzitoare a tribunelor mai am încă auzul bun ca să disting că în orice insolvență o simplă absență a unei litere ne permite să citim o insolență.